Mulţi dintre cei care îl cunosc pe Cristian Bădiliţă doar din polemicile din presă în care s-a avântat berbeceşte sau din calificativele cu care nu obosesc să-l gratuleze unii şi alţii, vor fi probabil crunt dezamăgiţi după lectura jurnalului său, publicat cu titlul Singurătatea păsării migratoare. Din capul locului trebuie spus că, judecat din perspectiva gândurilor sale celor mai intime (ce altceva este un jurnal dacă nu o oglindă a sufletului), Cristian Bădiliţă se arată mai puţin spartan decât în sângeroasele dueluri intelectuale care i-au adus o insolită reputaţie sau în poveştile puse pe seama sa în spaţiul literar dâmboviţean.

În mod normal jurnalul intim prelungeşte şi clarifică ideile, frustrările, iubirile, resentimentele, speranţele, fobiile manifestate de un om în spaţiul public. Din jurnalul unui mare iubitor de femei, ceea ce interesează în cel mai înalt grad sunt tehnicile de cucerire şi/sau, eventual, numele victimelor sale. Când e vorba de un politician, tentaţia cititorului este de a descifra logica luării deciziilor, argumentele secrete care au dictat o anumită soluţie, negocierile purtate în culise. La un mare savant e de urmărit momentul declicului, clipa când s-a decis înscrierea decisivă a vieţii respectivului pe un anumit făgaş şi revelarea unui mod de viaţă (lecturi, întâlniri esenţiale, zone de cercetare) care a făcut posibil succesul. În fine, jurnalul unui înţelept ar trebui să fie un manual de înţelepciune practică, un ghid menit să îl ajute pe cititor să înţeleagă viaţa şi să o abordeze dintr-o perspectivă care să-i permită savurarea fiecărei secunde. În mod normal, cititorul de jurnale, dacă nu urmăreşte factualul pur şi simplu, speră să afle răspunsuri la întrebările pe care şi le-a pus după lecturarea operei autorului în cauză sau după reacţiile acestuia în spaţiul public.

Cristian Bădiliţă are reputaţia unui savant încă f