Banuiesc ca, intre timp, pana si Ion Iliescu va fi ramas uluit de sfruntarea domnilor Tariceanu si Patriciu, care nu par a contempla catusi de putin retragerea tactica in stilul celei adoptate de patriarhul postcomunist in perioada tulburelui iunie 1990.

Iliescu dorea sa fie apreciat drept personalitate marcanta, cu certa pondere; Tariceanu si Patriciu cer infinit mai mult: avere, putere politica si posibilitatea de a beneficia de libertate indiferent de actiunile intreprinse.

Din surse ale Bastiliei peneliste a rasuflat ca Tariceanu ar intentiona desfiintarea DNA. In fond, de ce nu? Daca tot nu va exista nici un politician corupt gasit vinovat, atunci si DNA va fi, desigur, de prisos.

In istoria recenta a Romaniei, nici un alt partid dispunand de o sustinere electorala atat de slaba, de doar 10% potrivit sondajului IMAS din 30 mai, nu si-a permis sa se considere indrituit la guvernare, cu exceptia unuia singur - Partidul Comunist Roman, care prelua, in 1946, controlul in stat, in pofida unei sustineri electorale de aproximativ 15%, mizand pe sprijinul tovarasesc al marelui frate de la Est.

La putine zile dupa aparitia insistentului zvon, Dinu Patriciu declara, cu ocazia Forumului European pentru Energie de la Sofia, ca statul rus "trebuie determinat si lasat sa investeasca in sectorul energetic din Europa".

Mesajul a fost receptat ca atare de UE, Bruxelles-ul fiind pus in situatia de a accepta mai degraba realitatea puterii rusesti decat de a-si continua eforturile in vederea stabilirii unor masuri de protectie impotriva acesteia.

Declaratia lui Patriciu a avut darul distrugerii ultimului crampei de speranta europeana in legatura cu o Romanie devenita pilon al intereselor occidentale sub prezenta guvernare liberala.

Pana la finele anului vom avea, cu mare probabilitate, parte si de alt