Oamenii... stau. Pe băncuţele din faţa porţii, pe iarbă sau sprijinind zidurile caselor. Te privesc curioşi, dar nu îndrăznesc să intre în vorbă cu tine. După ce faci trei paşi, prind curaj şi - de parcă s-ar fi vorbit între ei - îţi dau ziua bună în cor, cu o întrebare: "Aţi venit la domâ primar, nu? Poimîine sînt alegeri... pesemne că sînteţi cu propaganda, aşa-i? Aaa, sînteţi cu UE! Păi să vă zic eu cum stă treaba. Stă prost, dar astăzi sînt foarte fericit... este ziua mea onomastică aşa că iubesc pe toată lumea. Pe dvs. şi pe UE, deşi nu-mi dă nimic...", îmi spune Cornel Canea (55 de ani). "Eu am fost un elev bun. Directoarea mereu mă certa la ore şi îmi spunea ŤDaâ ce tot citeşti tu pe sub bancă, măi, Cornele? Ce atîta sinus şi cosinus!». Acum... sînt un beţiv sărac, dar mai muncesc pe la oameni. Şi trăiesc din ajutorul social. Ce-mi dă mie UE? Nimic, dar azi chiar sînt fericit."
Oamenii trăiesc într-un veşnic trecut... Gîrboviţi de ideea de "a nu avea" şi apăsaţi de gîndul de "a preda la cotă" toate bunurile, oamenii nu vor altceva de la UE decît beneficii materiale. Pentru sătenii în vîrstă - o tristă proporţie de 80% - UE nu înseamnă nici drumuri asfaltate, nici apă curentă, canalizare, şcoli şi dispensare moderne. "Să ne dea pensii mai mari! Asta să ne dea" - şi Gheorghe Tartră (60 de ani) îmi arată cu degetul, peste case, un teren bătut de soare. "Îl vedeţi? Al meu este! O viaţă întreagă am muncit la cîmp şi am crescut animale. Acum am 300 de capete - brînza nu o mai pot vinde, laptele nu îl mai cumpără nimeni. De ce să le dau pe degeaba, de ce să nu primesc şi eu ceva?" Atît mai speră bătrînii, pensii mai mari. Cît despre sătenii tineri... unii aşteaptă. Să se termine ziua, să se mai ducă o săptămînă, să mai treacă o lună. Stau pe treptele Primăriei, pe băncuţele din faţa porţii, pe iarbă sau sprijinind zidurile caselor şi aşteaptă să ridic
