Liderii sindicatelor brailene si-au unit eforturile pentru a organiza actiuni comune de protest indreptate atit impotriva administratiilor societatilor la care lucreaza membrii pe care ii reprezinta, cit si impotriva administratiei locale. Au pus la punct si un amplu calendar de proteste, cuprinzind o saptamina de pichetare a Palatului Administrativ, la care sa participe zilnic circa 150-200 de sindicalisti, si un miting pentru inceputul saptaminii viitoare, care sa adune 2.000 de oameni. Chiar ai fi zis ca, iata, incep si sindicatele sa se faca resimtite pe scena sociala a orasului. Dar, in loc de resimtire, implicarea sindicalistilor s-a transformat in nepasare, ca sa nu zic nesimtire: luni, in prima zi de pichetare, au participat doar 50 de oameni, marti vreo 30, iar miercuri niciunul. O asemenea durere (in fund) sindicala fata de problemele la care spuneau ca vor o rezolvare nici ca se putea. Nu ca autoritatile locale, in frunte cu primarul, ar fi tratat altfel lista cu revendicarile sindicalistilor - care continea si referiri la starea drumurilor, a retelei de canalizare, lipsa curateniei etc. - considerind ca ei trebuie sa-si vada doar de problemele cu patronatele, nu de cele edilitare. De parca membrii de sindicat dorm si traiesc la locul de munca, eventual prin fabrici si uzine, nu in oras.

Insa, cum spuneam, s-a cam ales praful de actiunile sindicatelor, si asta doar dupa 3 zile de miscari de protest. Si, totusi, n-ar trebui sa mai mire pe cineva. Sindicatele sint si ele o parte a societatii civile, iar sindicalistii sint si ei simpli locuitori ai acestui oras si cetateni ai acestei tari. Iar, de regula, acestia nici nu se implica, dar nici nu sint bagati prea mult in seama de politicieni. Aproape tuturor ne lipseste spiritul civic si sentimentul ca noi, cetatenii, putem si trebuie sa schimbam lucrurile, in favoarea noastra, atunci cind ceva nu ne