Cu un amic, la un pahar de vin, prin ianuarie, despre ciobanii care nu mai pot să îşi vîndă brînza în piaţă:
- Săracii oameni, ei sînt victimele aderării.
- Ştii ce, parcă nu mi-e aşa milă de ei.
- Daâ de ce? Că nu le-a spus nimeni nimic, cum nu sînt victime?
- De ce să le spună, ei nu puteau să afle şi singuri?
- Bine, dar Guvernul trebuia să le explice, să îi înveţe.
- Scuză-mă, sînt cumva minori, sînt mai slabi de minte? De ce trebuia să le zică Guvernul ceva, că nu era nici un secret de stat că aderăm la 1 ianuarie.
- Păi, unde să întrebe, măi, săracii oameni?
- La Direcţia agricolă judeţeană sau cum i-o mai spune.
- Hai, lasă, ţi-ai găsit, cred că mulţi din ăia de-acolo nu ştiau ce şi cum.
- Păi, atunci să afle de pe net.
- Hehehe, glumeşti, ciobani cu Internet! Hai mă, că mă iei peste picior, credeam că vorbeşti serios.
Aici s-a încheiat conversaţia. Amicul credea că îl iau în balon. Nici vorbă. Ciobanii cu pricina - deloc săraci - au suficienţi bani pentru a-şi permite o rată lunară de 60 de lei noi pentru un laptop. Pot să îşi permită şi un abonament la un furnizor de Internet. De ce nu ar căuta singuri informaţiile care îi privesc? Sînt sigur că mulţi dintre copiii lor au calculator acasă. În loc de chat, muzică şi filme, ar putea să caute ceva util pentru propriul viitor. De fapt, primii responsabili pentru prosperitatea lor sînt ei înşişi, nu Guvernul.
Exerciţiu de memorie: ce s-a întîmplat după ianuarie? Primo: direcţiile de prin ministere au căutat mai bine prin ceasloave - numite în continuare achiuri comunitare) - şi au găsit că povestea cu produsele locale nu este exact cum au crezut ei. Secundo: parte a opiniunii publice româneşti s-a revoltat că ne dispare produsul autohton şi rămînem fără telemea. Tertio: ciobanii s-au organizat, au format un ONG care să le reprezi
