Cît de european este satul românesc? Cît de mari sînt diferenţele între ruralul românesc şi cel european? Dar asemănările? Vor reuşi ţăranii români să se integreze în Europa de facto? Acestea sînt întrebări care ne tot preocupă de cîţiva ani încoace, mai exact din momentul în care aderarea la UE a devenit o certitudine. Sînt binecunoscute disparităţile care există între sat şi oraş, la noi în ţară. Ruralul este de obicei perceput ca o lume a tradiţiei şi a agriculturii, în timp ce oraşul este asociat cu modernitatea şi producţia industrială. De aici apar şi au apărut o serie de temeri legate de capacitatea de sincronizare a lumii rurale româneşti la realităţile impuse de aderarea la Uniunea Europeană. Temerile au fost, pe de o parte, legate de nepotrivirile culturale dintre modul de a gîndi al ţăranului român, care a trudit toată viaţa între hotarele satului natal, pe care l-a părăsit doar de cîteva ori în toată viaţa, şi cele ale unui cetăţean "european", pentru care tradiţia şi religia nu mai înseamnă mare lucru. Pe de altă parte, temerile noastre au vizat reacţia pe care o vor stîrni noile reglementări în domeniul agriculturii impuse de politica agricolă europeană.

Pentru săteanul din România, Uniunea Europeană sau simplu, Europa, este "o ţară" prosperă, un loc unde oamenii trăiesc bine şi unde vrem şi noi să ne integrăm. Imaginea Europei se construieşte prin opoziţia între noi şi ei, ei fiind mai bogaţi, mai avansaţi tehnologic. Principalele aspecte la care face referire această dihotomie sînt infrastructura, nivelul de trai şi modul de a gîndi şi de a munci al oamenilor. Ei au drumuri asfaltate, apă curentă şi canalizare, şcoli şi dispensare moderne, iar aspectul general al localităţilor rurale nu diferă prea mult de oraş. La ei, nivelul de trai este mult mai ridicat şi oamenii, chiar şi de la sat, găsesc de lucru în afara sectorului agricol şi cîştig