Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fuga tăcută a credincioşilor şi teologia eliberării

Publicat in Dilema Veche, sâmbătă 2 iunie 2007 ·

Imaginea unei Biserici actuale "văduvite de glasuri profetice", îndepărtate de oameni şi de problemele concrete ale acestora, a unei Cetăţi a Vaticanului: enclavă izolată şi necunoscătoare a realităţii Americii Latine. Mai mult, care încearcă să impună categoriile europene unui context social şi cultural total diferit. În cele aproape două săptămîni de peregrinare pe pămînturi braziliene mi s-a întîmplat frecvent să constat existenţa acestei viziuni atît din partea prelaţilor catolici, cît şi a creştinilor laici brazilieni sau sud-americani, în general. "Atît Biserica Romană, cît şi cea sud-americană par rămase în urmă, ca de altfel toate instituţiile istorice în momentul actual în care nu ştim încotro se îndreaptă umanitatea", declara Leonardo Boff, unul dintre teologii cei mai populari în Brazilia şi fondator al teologiei eliberării. "În acelaşi timp, cred că astăzi nu avem o autentică autoritate spirituală în măsură să lanseze un mesaj care să poată ajuta oamenii să se orienteze." Deşi nu au reuşit să schimbe în mod miraculos atmosfera credinţei, cele cinci zile ale vizitei apostolice a Suveranului Pontif în Brazilia (9-14 mai) au atras însă atenţia lumii întregi în legătură cu America Latină.

Primul voiaj intercontinental al Papei în Brazilia a fost totodată pastoral şi strategic. Punctul central l-a constituit deschiderea lucrărilor celei de-a cincea Conferinţe Episcopale Latino-americane şi a Caraibelor care s-a desfăşurat din data de 13 mai pînă la sfîrşitul lunii în sanctuarul marian de la Aparecida. Întrunirea la care au participat circa 300 de lideri catolici de pe întregul continent sud-american reprezintă un eveniment crucial pentru Biserica din această parte a lumii, şi nu numai. După cum mi-au confirmat numeroşi prelaţi, conferinţa are o dimensiune autonomă în comparaţie cu cea a unui sinod, unde propunerile expuse trebuie să obţină consensul

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°