Pentru ca ceva din cărţile mele să fie funny, ar trebui să fie nevinovat şi optimist, nu puternic şi prostesc. Cînd am imigrat în Statele Unite, în 1966, aveam toate ingredientele necesare pentru a fi funny: eram tînăr, chiar dacă nu tocmai inocent, în accepţia catolică - am supravieţuit în principal donînd spermă la o bancă de profil din New York - hai, că pe asta n-o ştiaţi, nu-i aşa? Am mii de copii. Unii dintre ei chiar ar putea citi aceste rînduri, cu şase cărţi de credit în portofel. Oricum, eu mă simţeam tare nevinovat, eram cu certitudine optimist şi eram sărac lipit. Eram funny - alţii ziceau despre mine că sînt funny. Mie nu mi se părea că sînt chiar aşa de funny - "nimeni nu se vede pe sine ca pe un personaj" - cum spunea Ted Berrigan - dar dacă mie îmi plăcea cineva, ziceam că este funny. La vremea aceea, engleza mea era destul de rudimentară, aşa că nu puteam absorbi decît cîte un sens al cuvintelor odată. Mai tîrziu, am adăugat acestui "Îmi placi, eşti funny" şi conotaţia de "ciudat". "E funny. Hmmm." Asta însemna că e cam bizar. Aşa că, în afară de faptul că eram tînăr, nevinovat, optimist şi sărac, găseam că şi contemporanii mei erau înduioşători şi funny, pentru că erau, la rîndul lor, ca şi mine de tineri, optimişti şi săraci. Lumea era populată şi de cei ce nu erau funny deloc - o majoritate, de fapt. Oamenii mari. Ei făceau războaie, ţineau copiii în sclavie, aveau meserii lipsite de haz şi erau şi rasişti, şi xenofobi, şi, ei, bine, da, erau bătrîni. Not funny. Privind retrospectiv, ce ticălos plin de prejudecăţi puteam să fiu de emiteam astfel de enorme sentinţe generalizante despre oameni pe care nici măcar nu-i cunoşteam? Eram naiv şi chestia nu era tocmai funny. Dar de greşit, nu greşeam. Pentru mine, FUNNY înseamnă drăgăstos. Cuvîntul vine de la "fun", care înseamnă a te distra, şi este sinonim cu amuzament, care are în componenţa lui "