Am mai avut ocazia să vorbim despre creşterea peste măsură a mulţimii locuitorilor în Capitala ţării noastre, a cărei populaţie, de altfel, a scăzut în ultimii ani. Problema nu e numai a noastră. Un recent număr din The Economist atrage atenţia că jumătate din omenirea întreagă trăieşte acum în oraşe. La 1800, proporţia era de numai 3%. Fireşte, socotind întinderea continentelor "noi", în care aglomerările umane, în majoritatea lor, nu aveau decît forma de sate.

Asia este un continent "vechi". Acolo au luat naştere cele dintîi aşezări urbane: Ierihon, Ur, Ninive şi Babilon. Europa nu cunoaşte oraşe mai vechi decît, în Creta, Knossos, şi, în Grecia, Micene. Primul e un mare palat, cu coloane proaspăt revopsite, pe care turistul îl găseşte în mijlocul unei tabere de tejghele unde se vînd chebap şi statuete; al doilea, într-un peisaj de dealuri pleşuve, pare numai decorul unei tragedii de Eschil. O adevărată metropolă n-a existat pînă în secolul al III-lea după Hristos, cînd Roma, aflată atunci la zenitul dezvoltării sale, avea peste un milion de locuitori. Ceea ce îi aduna pe oameni la un loc era venerarea unui loc de cult (Delphi, la poalele unui zid de stîncă peste creasta căruia nu vezi decît cerul zeilor), schimbul de mărfuri transportate peste mare de navigatori (Veneţia, Londra, Lisabona şi Amsterdam), centrul unei reţele imperiale de administraţie (Istanbul, Beijing) sau căutarea învăţăturii (Oxford, unde de la "vadul boilor", nume cu totul rustic, s-au întins, unul după altul, colegiile). Dar, mai ales, în Evul Mediu european, fuga de şerbie şi de sărăcie, adăpostirea în dosul zidurilor de apărare care încingeau oraşul. Aici îi aşteptau însă pe noii veniţi alte pericole: înghesuiala, malnutriţia şi situaţia sanitară primitivă favorizau răspîndirea bolilor (ciuma năpraznică de la mijlocul secolului al XIV-lea a redus populaţia Europei cu un sfert). M