- După cîte ai povestit pînă acum, am impresia că intri în categoria "bărbatul tradiţional"!
- !?
- Studii de piaţă, tataie, stiluri de consum, lasă, nu te obosi matale - mă ia B. peste picior. Ia să vedem: Nu face cumpărături fără o listă pregătită de acasă - de regulă de către nevastă. Aşa e?
- Daâ bineînţeles! - recunosc eu. Daâ să ştii că pînă la două articole mă descurc şi singur...
- Nu se pune! Mai departe: Are exclusivitatea treburilor masculine din gospodărie, precum schimbatul becurilor.
- Da, desigur, cînd am timp... - nuanţez eu puţin afirmaţia.
- Mănîncă doar mîncare gătită şi nu frecventează fast food-urile.
- Evident! - confirm eu.
Şi uite-aşa am trecut cu brio proba de admitere în categoria pe cale de dispariţie a bărbatului tradiţional. Problema care s-a pus imediat a fost una pragmatic-vizionară: avem un exemplar superb de bărbat tradiţional urban, ce facem cu el?
- Locul tău este, evident, la muzeu! - au convenit în cor dragii mei prieteni. Aşa îţi asiguri o retragere glorioasă şi întru veşnicie, de la biroul directorial direct în vitrină. Ar fi o achiziţie foarte valoroasă pentru muzeu...
Apoi au început să gloseze asupra modalităţilor de împăiere, dacă ar trebui să fie în stil Bernea sau nu. M-am opus din motive estetice, considerînd că soluţia cuprinde o prea mare doză de kitsch în ea. S-a născut atunci o altă soluţie: o grădină zoologică sau, mai bine, o rezervaţie naturală în care bărbatul tradiţional să-şi ducă mai departe modul său de viaţă tradiţional spre luarea-aminte şi amuzamentul copiilor.
- Asta da, îmi place! - am exclamat eu, chinuit de o bucată de vreme de ideea unei retrageri demne şi hedonice din viaţa academică şi publică. Brusc s-au mai înscris însă alţi trei amici din acelaşi contingent, străfulgeraţi de aceeaşi viziune a unei pensii facile şi fericite.
