Pe terenurile comunei Işalniţa răsar tot soiul de construcţii, între care şi depozite de tuburi de gaz, chiar deasupra magistralei de aducţiune a apei, cu acordul autorităţilor publice şi în ciuda normelor care interzic acest lucru.
Magistrala de apă a Băniei suportă din ce în ce mai multe betoane, pe terenurile de deasupra acesteia construindu-se de zor, mai ales pe raza comunei Işalniţa. O suprafaţă de sute de metri pătraţi a fost îngrădită recent chiar în faţa termocentralei şi se află nu numai pe conducta Craiovei, ci şi pe reţeaua prin care este alimentată termocentrala. Nimeni nu ştie cine este proprietarul şi dacă acesta are autorizaţie de construire. Şeful Serviciului tehnic al Regiei Autonome Apa Craiova, Ion Popa, spune că în zona în care au apărut deja tone de nisip şi pietriş nu se poate construi. „Regia nu avea cum să elibereze aviz de construire pe acel teren. Legea interzice construirea deasupra magistralei de apă. O eventuală intervenţie în caz de avarie nu ar mai fi posibilă“, a spus Popa. La câteva sute de metri distanţă, alte construcţii, finalizate sau în devenire, una dintre acestea având destinaţie de depozit de tuburi de gaz. Este şi singurul caz în care Regia Apa a eliberat aviz, întrucât construcţia, potrivit proiectului, nu s-ar afla chiar deasupra ţevii. „E adevărat că sunt depozitate nişte tuburi şi foarte aproape sau chiar peste conductă, însă numai cele goale. Noi am verificat şi le-am pus în vedere proprietarilor să nu mai pună tuburi în acea zonă“, a declarat Popa, ca şi când o explozie, Doamne fereşte!, ar provoca mai puţine avarii dacă s-ar produce la 11, şi nu la zece metri de reţea. Alături, altă îngrădire, altă temelie de clădire, fără avizul Regiei Apa. Directorul general al furnizorului de apă, Constantin Stamatoiu, spune că a solicitat Primăriei Işalniţa situaţia autorizaţiilor de construire emise pentru terenurile d