Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producătorii agricoli ignoră propriile interese

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 2 iunie 2007 ·

Producătorii agricoli continuă să ignore creditele cu dobândă subvenţionată pentru agricultură pe care le-ar putea contracta la bănci. Din 2003 şi până în prezent, doar 39 de fermieri au solicitat subvenţii în acest sens.

Andreea HORCONE

Potrivit Legii nr. 150/2003, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, pot beneficia de subvenţie (alocaţie bugetară) pentru creditul pentru producţie vegetală sau zootehnică. Acesta poate fi contractat pentru acţiuni ce vizează înfiinţarea, întreţinerea şi recoltarea culturilor agricole, precum şi achiziţionarea din producţia internă sau producerea puilor de carne pentru carne şi ouă, a purceilor şi a tineretului ovin şi bovin pentru îngrăşat. Conform legislaţiei în vigoare, mai pot fi creditate şi aprovizionarea, procesarea hranei pentru animale, asigurarea medicamentelor şi cheltuielile curente pentru întreţinerea adăposturilor, utilajelor şi instalaţiilor aferente. La acestea se adaugă asigurarea culturilor, plantaţiilor şi a efectivelor de animale.

Subvenţia vine după rambursarea creditelor

Pentru a beneficia de subvenţie pentru credite, fermierii trebuie să solicite de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Dolj un aviz prin care se certifică faptul că volumul creditului solicitat este corect determinat în raport cu producţia realizată. „După ce primesc viza, merg la bancă şi încheie contractul de credit în condiţiile stabilite“, a explicat Ion Gavrilescu, împuternicitul DADR Dolj pentru a verifica şi viza documentaţia. Potrivit informaţiilor primite de la acesta, pentru a primi subvenţia de la stat, beneficiarii sunt obligaţi să ramburseze creditul în maximum 360 de zile de la acordare. În plus, trebuie să respecte termenele de rambursare convenite şi să respecte destinaţia creditelor acordate. „Există o disciplină şi nişte condiţii stricte de acordare

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 18 minute
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Imagini de la Judecătoria Mangalia Vlad Pascu a ajuns la termenul de judecată (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 39 minute
Vlad Pascu a ajuns la Judecătoria Mangalia! Reamintim că Matei Vlad Pascu este acuzat în Dosarul 2 Mai de decesul a doi tineri și rănirea altor trei. PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exone

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum o ora
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Familia lui Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea publicaţiei Die Aktuelle, care a publicat un interviu fals cu starul din F1, generat de AI

News.ro acum o ora
Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea editorilor unei reviste care a publicat un "interviu" generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1, relatează BBC. Publicaţia germană Die Aktuelle a

Accidentul de la 2 Mai - Tatăl tinerei ucise: Am dorit de la prima înfăţişare să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul / Ce mesaj are pentru noua judecatoare din dosar

News.ro acum 47 minute
Tatăl tinerei ucise în accidentul de 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, a declarat joi, la Judecătorie Mangalia, unde are loc un nou termen în proces, că vrea să se uite în ochii celui care i-a omorât copilul, să vadă dacă are vreo remuşcare. El a mai a

Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu, invitatul emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 23 mai, de la ora 19:00

Cancan acum 45 minute
Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu va fi invitatul emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportivul român s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, acum două săptămâni, după ce a obţinut victorii pe linie la turneul

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Studiu Deloitte: sustenabilitatea va duce la o schimbare importantă a rolului de director financiar, care probabil va presupune gestionarea mai multor date non-financiare decât financiare în următorii ani

HotNews acum o ora
​Este de așteptat ca sustenabilitatea să ducă la o schimbare importantă a rolului de director financiar (Chief Financial Officer - CFO), care probabil va presupune gestionarea mai multor date non-financiare decât a celor financiare în următorii ani,

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°