Ţăranul român, comerciant de Bucureşti, nu a depăşit încă prima reacţie la noile reglementări pe care Uniunea Europeană i le impune: aceea de furie şi revoltă. Totuşi, pe nesimţite, începe să îşi calce pe orgoliul meseriei lăsate din neam în neam, aproape fără să-şi dea seama: înţelege că trebuie să supravieţuiască şi, fie urmează cursuri pentru atestatul de producător, fie cumpără seminţe străine - că scoate legume mai arătoase decît ale noastre, grabnic plăcute la client -, fie se asociază c-un socru ori un văr. Noutăţile restrictive se prăvălesc însă cel mai abrupt pe creştetul celor bătrîni. Ei nu mai au energia juneţii, să înceapă o cu totul altă viaţă, într-o ţară devenită peste noapte europeană.
"Tot cum ştim noi o să facem!
Ce, ne controlează cineva?"
Dumitru Victoriţa din Băleni Sârbi are duminică examen la Uniunea Europeană. O cucoană fandosită şi cam rigidă o s-o întrebe pe Victoriţa la cîţi centimetri se plantează legumele unele de altele, care sînt substanţele care se introduc în dispozitivele de irigaţie, cum se aşază foliile pe solar... Femeia cultivă legume în satul ei de cînd se ştie, dar ca să poată continua să le comercializeze în Piaţa Obor, frecventează cursuri de legumicultor. De altfel, majoritatea consătenilor merg în fiecare joi la şcoala din sat şi iau notiţe. "Vine un specialist de la Ministerul Agriculturii şi ne predă... Ne ducem, ce să facem, că altfel ne pierdem meseria de-o viaţă" - spune Victoriţa aranjînd nişte legături cu salată.
Se pregăteşte să le ude cu o sticlă, să le reîmprospăteze, dar izbucneşte dintr-odată: "Eu n-o să ud niciodată cu irigatoruâ lor şi nici nu-mi hrănesc legumele cu substanţele alea toxice. Noi sîntem învăţaţi cu bălegaruâ, doamnă!". Femeia spune că merge la cursuri doar pentru că are nevoie de certificatul de producător. În rest, va lucra tot cum a fost învăţată: "Tot cum şti
