Astăzi, începând cu ora 12.00, va avea loc festivitatea de inaugurare a pieţei socio-umane din noul centru al Craiovei. Cu această ocazie, corul Teatrului de Operă şi Operetă „Elena Teodorini“ din Bănie va intona imnul Craiovei, iar reprezentanţii Mitropoliei Olteniei vor oficia slujba religioasă de sfinţire a noului centru. Primarul Antonie Solomon va tăia panglica inaugurală, se vor dezveli fântânile arteziene şi vor fi susţinute microrecitaluri de Mircea Vintilă, Zoia Alecu, Maria Gheorghiu, formaţia de muzică medievală „Pontice“ şi formaţii de elevi de la şcolile craiovene.
De la ora 17.00 vor lua scena în primire unii dintre cei mai buni artişti de muzică populară din ţară, care vor fi acompaniaţi de Orchestra „Lăutarii“ din Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros, şi de orchestra Ansamblului Folcloric „Maria Tănase“, condusă de maestrul Nicu Creţu. Vor încânta audienţa craioveană cu piese din folclorul autentic Maria Ciobanu, Ionuţ Dolănescu, Steliana Sima, Laura Lavric, Petrică Mîţu Stoian, Constantin Enceanu, Nineta Popa, Nicoleta Voica, Gheorghe Roşoga şi cuplul Cornelia şi Lupu Rednic.
Partea a doua a spectacolului muzical din centrul Craiovei va fi dedicată iubitorilor de muzică uşoară. Cu ocazia inaugurării noului centru al Craiovei, vor susţine recitaluri şi Marcel Pavel, Ştefan Bănică Junior (foto), dar şi trupa britanică Smokie, invitata specială a festivităţii, al cărei concert este programat să înceapă la ora 22.00. Show-ul britanicilor, cunoscuţi ca autori ai unor hituri precum „Living Next Door to Alice“ şi „Lay Back in the Arms of Someone“, va fi urmat de un recital Tudor Gheorghe, iar seara se va încheia cu un foc de artificii. Astăzi, începând cu ora 12.00, va avea loc festivitatea de inaugurare a pieţei socio-umane din noul centru al Craiovei. Cu această ocazie, corul Teatrului de Operă şi Operetă „Elena Teodorini“ din Bănie v