Printre cei care au realizat acest lucru s-au numarat si oficialii europeni, care au sustinut inca de la sfarsitul anilor ’80 importanta financiara a serviciilor postale, motiv pentru care au propus si liberalizarea acestui sector.
Bruxelles-ul a observat ca aceste servicii nu numai ca influenteaza competitivitatea altor sectoare, dar genereaza anual si un profit echivalent cu unu la suta din Produsul Intern Brut (PIB) al Uniunii Europene, acordand, de altfel, aproximativ 1,7 milioane de locuri de munca pentru cetatenii comunitari.
Din aceste motive, Comisia Europeana a incercat in mai multe randuri sa creeze o mai mare competitivitate in acest domeniu, care, din punctul de vedere al functionarilor europeni, nu numai ca ar conduce la o diminuare a costurilor serviciilor postale
(in beneficiul net al cetateanului european), dar ar face posta mult mai eficienta si mai inovativa datorita concurentei care lipseste in prezent
in mai multe state comunitare, unde serviciile postale sunt de stat (monopoliste). Pe de alta parte, sindicatele din domeniul postal se declara impotriva liberalizarii serviciilor postale la nivelul intregii Uniuni,
temandu-se atat de o scadere drastica a locurilor de munca, cat si de o concurenta care s-ar dovedi pana la urma in detrimentul cetateanului.
Astfel, daca, in prezent, postele nationale sunt obligate sa ia si sa aduca o data pe zi corespondenta (cinci zile pe saptamana) de la fiecare persoana, din orice sat, oras sau institutie din tara, o liberalizare a acestui sector
(care nu ar mai include aceasta obligativitate, deoarece operatorii postali ar fi privati) ar putea conduce la o scadere a calitatii si randamentului serviciilor postale.
Firmele private se vor lupta pentru contractele profitabile de furnizare a corespondentei, deci, in plan urban s
