Cum se vede, prietenul meu s-a imprastiat in povesti... poezii pentru mine, niste poezii timpite, care valoreaza, de fapt, cit o capodopera, prin candoare, sinceritate. S-a inecat pe el insusi, mintindu-se cu o relatie inventata, de a carei realitatea cred ca nici el nu se indoia... Dragul meu mincinos care nu stia nici cruzimea ascunsa in propriile minciuni! Asa se numeste o piesa de teatru, sau poate un film, nu mai stiu, nici nu am de unde cere lamuriri la ora asta cind scriu, ora de noapte tirzie. "Dragul meu mincinos" sau poate "Draga mincinosule"... Banuiesc o poveste despre un ins care a devenit simpatic, probabil din cauza unor minciuni.
Am cunoscut o multime de mincinosi, ca toata lumea, stiu cit de mult incurca mersul adevarului o minciuna si, fireste, nu este cazul sa amintesc aici de pacatul minciunii si despre nocivitatea mincinosului. Dar, sugerindu-mi acest subiect, lunecos, nesigur, niste colegi tineri se gindeau sa-l analizeze, pe cit se poate mai obiectiv, ca un simptom in anumite stari patologice; se preteaza chiar la studiu.
Nu am nici un chef de simptome si de stari patologice in aceasta perioada cind, intr-un decor estival - si festival - se sarbatoreste Ziua Copilului. Cum sa condamn minciuna si pe mincinosi, cind copiii sint cei mai mari mincinosi din citi exista pe lume si in existenta copiilor raportul dintre minciuna (de la simpla "minciuna" inocenta) si fictiune are alte valori si semnificatii decit in lumea adultilor. Copiii, ca si demnitarii, sint mai mult sau mai putin mincinosi; aceasta stare figureaza, am putea spune, in fisa de activitate a ambelor categorii. Sint diferite, desigur... Unii mint cu nevinovatie, altii cu vinovatie... Unii mint din cauza structurii psihologiei lor, inca nematurizata, demnitarii mint din cauza structurii lor psihologice sclerozate, si asa mai departe.
Dar ma intind prea mult cu vorba, nu e
