A XIV-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, desfasurata sub egida Programului Capitalei Culturale Europene, s-a incheiat duminica noaptea, in Piata Mare, cu productia 'Titanic' a trupei Titanick din Germania, nu inainte de un spectaculos joc de artificii la care au asistat mii de sibieni si oaspeti ai festivalului.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a spus ca cele 11 zile de festival au fost minunate, dandu-le tuturor intalnire peste un an, la editia a XV-a. Iohannis a multumit pentru buna desfasurare a festivalului lui Constantin Chiriac, initiatorul si directorul manifestarii.
Timp de 11 zile (24 mai - 3 iunie) in festival au venit reprezentanti din peste 70 de tari (aproape trei mii de oameni), aducand productii dintre cele mai valoroase. In salile de spectacol, in piete, pe strazi, in biserici, in cetati si parcuri, in tramvai, in cort, dar si in imprejurimile Sibiului au fost prezentate zilnic peste 20 de evenimente, de dimineata pana seara tarziu.
Au avut loc spectacole pentru toate gusturile - teatru, dans, muzica, dar si spectacole pentru copii, spectacole-instalatii, spectacole-interactive la care participa si publicul - trecatorii de rand. Au fost adevarate parade. S-au lansat si carti, s-au tinut prelegeri, s-au vernisat expozitii. S-au aprins focuri in jurul orasului vechi, atmosfera medievala incadrandu-se in spiritul modern al cetatii.
Festivalul a fost structurat pe zece sectiuni, fiecare avand o importanta deosebita: Spectacole extraordinare; Teatru in cetati si spatii non-conventionale; Spectacole de strada; Teatru experimental; Teatru-dans; Spectacole din muzica lumii; Intalniri ale scolilor si academiilor de teatru; Spectacole-lectura si Teatru radiofonic; Ateliere specializate; Sectiunea 'Off'.
Totul s-a de