Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se văd Mondialele!

Publicat in Adevarul, luni 4 iunie 2007 ·

Naţionala de handbal feminin a României este ca şi calificată la CM din Franţa, după victoria clară, scor 25-16, din partida tur a barajului cu Suedia "Este cel mai greu adversar pe Naţionala de handbal feminin a României este ca şi calificată la CM din Franţa, după victoria clară, scor 25-16, din partida tur a barajului cu Suedia "Este cel mai greu adversar pe care îl puteam întâlni. România este o echipă stelară", se plângea antrenorul suedez Ulf Schefvert, înaintea dublei cu reprezentativa noastră, pentru accederea la Mondialele din Franţa. Iar fetele noastre au vrut parcă să îi demonstreze tehnicianului nordic că sunt într-adevăr stelare. Organizate ideal în apărare şi cu o precizie de invidiat în fazele de contraatac, româncele s-au impus fără drept de apel, scor 25-16, în prima manşă, disputată în orăşelul suedez Udevalla. Totul s-a decis încă din prima repriză, care s-a încheiat cu un avantaj de neimaginat pentru tricolore: 14-5! Iar asta s-a datorat în primul rând jocului fantastic făcut în defensivă de Luca şi compania. În plus, intervenţiile sigure ale Luminiţei Huţupan şi precizia în fazele de contraatac au făcut practic diferenţa în primele 30 de minute, unele în care româncele au defilat pe teren şi au contribuit la un record negativ pentru nordice. Niciodată în istorie, naţionala de handbal feminin a Suediei nu marcase doar cinci goluri într-o repriză. În partea a doua, fetele pregătite de Gheorghe Tadici au slăbit ritmul, iar gazdele s-au apropiat la un moment dat la cinci goluri. Returul va fi sâmbătă, la Rm. Vălcea Pe final, fetele noastre au forţat din nou şi au reuşit să păstreze diferenţa de nouă goluri pe care o aveau încă de la pauză. Returul cu naţionala Suediei este programat sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea. O victorie frumoasă. Ne-am propus să facem un joc foarte bun în defensivă şi ne-a ieşit aşa cum ne-am dorit. Aştept publicul din Vâlcea s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum o ora
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 2 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicuşor Dan, întrebat dacă exclude varianta de a nominaliza un premier de la PSD: Nu-mi doresc, dar nu exclud

News.ro acum 2 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan susţine că, deşi au afirmat, după scrutinul anulat din luna noiembrie a anului trecut, că au înţeles lecţia dată de electorat, partidele au continuat să guverneze în acelaşi mod în care a

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 6 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 6 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 7 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

1°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

joi

1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°