Fără PSD, nici Tăriceanu nu poate guverna, nici Băsescu nu poate să-l dea jos. Dacă-l susţine la vedere pe premier, aura de partid de opoziţie, atăta cătă mai e, se imprăştie, iar procentele din sondaje ale PSD continuă să scadă. Nici dac-o dă la pace cu preşedintele-jucător şi cu eunucii săi politruci nu-i foloseşte la nimic.Â
Scena politică autohtonă se prezintă in aceste zile ca un tablou suprarealist. Toată lumea pare a fi intr-o sfadă energofagă cu toată lumea. Televiziunile de ştiri fac maratoane de live-uri de la un sediu de partid la altul, dar valurile politice din largul unui ocean politic involburat se sparg subit in drumul lor către ţărm, acolo unde spectatorii construiesc castele de nisip cu lopăţici şi găletuşe de plastic.
Â
Aureolat de un succes categoric la referendumul care a vizat destituirea sa, preşedintele Romăniei s-a intors la Cotroceni. Din spatele impunătoarelor garduri continuă neputincios, ţintuit de Constituţia pe care nu prea are cum s-o schimbe, o luptă zgomotoasă şi absolut contraproductivă cu morile de vănt. Singurul element concret care ar putea da impresia că-n laboratoarele Palatului se coace totuşi ceva e forfota procurorilor anticorupţie. Din dorinţa de a-şi arăta ataşamentul faţă de stăpăn, aceştia trimit in judecată pe bandă rulantă, bazăndu-se pe nişte acuzaţii cel puţin străvezii, personaje politice profund antipatice maselor de khmeri portocalii (Adrian Năstase şi Attila Verestoy sunt două exemple notorii), hrănind nevoia animalică de sănge a poporului băsescian.
Â
Formaţiunea politică din care provine şi care-l susţine pe Traian Băsescu, creditată in sondajele de opinie drept cea mai populară din ţară, stă in afara Executivului, acolo unde singură s-a autoizolat, şi spumegă la găndul că pierde zi de zi, ceas de ceas, controlul asupra robinetelor de bani publici. Deşi speră (măcar declarativ)
