Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bănia, cetatea dansului

Publicat in GAZETA de SUD, luni 4 iunie 2007 ·

În paşi de dans modern, contemporan, dans-fantezie sau de caracter, sutele de copii veniţi de la palatele şi cluburile din ţară au făcut sâmbătă, la Craiova, o demonstraţie de mişcare artistică la cea de-a treia ediţie a Concursului Naţional „Oltenia dansează“.

Sala mare a Casei Studenţilor din Craiova a fost neîncăpătoare pentru sutele de preşcolari şi elevi, maeştri în ale dansului, veniţi să dovedească pe scenă paşii de dans repetaţi luni întregi special pentru competiţia din Cetatea Banilor. Copii din Caracal, Adjud, Alexandria, Bucureşti, Drobeta Turnu Severin, Filiaşi, Hunedoara, Orşova, Drăgăşani, Râmnicu Vâlcea, Ploieşti, Târgu Jiu, Craiova s-au adunat de la primele ore ale dimineţii în sala de concurs. Un necunoscător putea crede că a nimerit într-un loc în care va avea loc o paradă a ţinutelor pentru prichindei şi adolescenţi. Din loc în loc puteai zări câte o mamă care „muncea“ de zor să-i facă fetiţei ei codiţele. Şi cum micuţii au personalitate, multe din „domnişoarele“ în devenire refuzau celebrele codiţe, pentru a-şi pieptăna părul modern, iar într-o oglinjoară îşi aranjau sprâncenele, aplicându-şi pe obraji fardul potrivit cu ţinuta.

Copiii au dat dovadă de fairplay

Însoţiţi de instructorii de dans, de părinţi şi de bunici, toţi concurenţii au dovedit un real talent, mobilitate şi expresivitate în paşii muzicii. Juriul, alcătuit din profesori, maeştri în ale dansului, a avut mult de muncă pentru diferenţierea preşcolarilor şi elevilor. Aproximativ 600 de copii au dat dovadă de fairplay aplaudând şi făcând galerie chiar şi formaţiilor de dans ale palatelor copiilor din alte oraşe. „Mişcarea reprezintă bucuria vieţii. Toţi aceşti copii sunt foarte talentaţi, toate cluburile au primit cel puţin un premiu, în funcţie de secţiunea de dans. Latino, salsa, majorete, dans de revistă etc., paşi interpretaţi extraordinar chiar ş

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de tsunami activată după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc în largul coastelor din Alaska

Adevarul acum 18 minute
Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor peninsulei Alaska. Autoritățile au activat alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS).

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°