Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leonard Orban: Imaginea României nu este bună

Publicat in GAZETA de SUD, marți 5 iunie 2007 ·

Comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, a admis că imaginea României la Bruxelles a avut de suferit în urma crizei politice. „Discuţiile şi dezbaterile politice uneori au generat o imagine nu prea bună, atât la nivelul Comisiei Europene, cât şi la nivelul altor instituţii. Şi am văzut că dezbaterile politice interne au fost preluate inclusiv la nivelul grupurilor politice din Parlamentul European. Sigur, nu sunt pozitive, dar nici nu este cazul să dramatizăm“, a afirmat comisarul român.

Totuşi, acesta a apreciat că sunt state noi membre cu probleme mai mari în ceea ce priveşte încălcările normelor stabilite la nivelul Comisiei Europene. În cazul României însă, este vorba de incapacitatea sa de a beneficia de pe urma statutului de ţară membră a Uniunii Europene. „În momentul în care eşti preocupat de altceva, în momentul în care toate eforturile şi energiile ţi le canalizezi pentru alte raţiuni decât cele care ţin de maximizarea beneficiilor statutului de membru, normal că procesul acesta de adâncire a integrării europene poate fi afectat“, a precizat Orban. Pe de altă parte, acesta a infirmat declaraţiile unor politicieni români care dau aproape sigură activarea clauzei de salvgardare pe justiţie, declarând că acestea sunt „speculaţii fără nici un fel de fundament“. „Nu există nici măcar un proiect al raportului. Sunt nişte etape înainte, un prim proiect, apoi pe acela se fac amendamente. Nici acest prim proiect nu este gata, el va fi definitivat în următoarele zile. Şi, în general, decizia de aplicare a clauzei sau de continuare a mecanismului ori de oprire a lui este una politică. Iar această decizie politică se va lua numai în luna iunie în Colegiul Comisiei, la întâlnirea comisarilor“, a arătat oficialul european. Acesta s-a referit la declaraţiile lui Victor Ponta, dar şi la ale unor lideri PD, însă subiectul a provocat o dispută între Boc

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 59 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 51 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 25 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 9 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°