PD a reuşit ieri să depună in Parlament moţiunea de cenzură impotriva Guvernului. Circul declanşat nu a rămas insă fără ecou la Cotroceni
PD a depus ieri in Parlament moţiunea de cenzură impotriva Guvernului, străngănd
119 semnături, cu trei mai mult decăt necesarul. Documentul va fi dezbătut luni, acuzaţiile privind falsificarea unor semnături urmănd să fie lămurite pănă atunci.Â
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a precizat ieri că faţă de cele 115 semnături iniţiale - rămase după retragerea liberalului Mihai Lupoi - s-a mai retras şi independentul Neculai Apostol. Moţiunea democraţilor a fost insă susţinută, in plus, de trei deputaţi din grupul minorităţilor naţionale - Oana Manolescu, Liana Dumitrescu şi Ştefan Buciuţă - , de deputatul PC Constantin Tudor şi de Cătălin Buhăianu (PSD). De altfel, ultimii doi au anunţat că vor demisiona din PSD şi PC, Constantin Tudor urmănd să se inscrie in PD, iar Cătălin Buhăianu să activeze ca independent. După depunerea moţiunii, Birourile Permanente reunite au decis ca moţiunea de cenzură "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece" să fie citită in plenul reunit joi, urmănd să fie dezbătută lunea viitoare.
RECOMANDARE. Secretarul Camerei Deputaţilor, Ioan Munteanu, a declarat că in şedinţa Birourilor reunite au fost exprimate mai multe păreri faţă de textul moţiunii, recomandarea conducerii Parlamentului fiind ca toate aceste opinii să fie prezentate luni in plenul celor două Camere, o dată cu dezbaterea moţiunii de cenzură. El a arătat că deputatul PD Cristian Rădulescu a prezentat argumente impotriva acuzaţiilor de fals aduse de Gheorghe Funar, iar alţi parlamentari, precum Şerban Nicolae, Eugen Nicolicea sau Lucian Bolcaş, au susţinut că există infracţiune in acest caz şi că se poate vorbi despre inşelăciune la adresa conducerii celor două Camere. "S-