Prestatorii de servicii imobiliare prinsi "pe picior gresit" de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) s-au ales cu amenzi de peste 260.000 lei, la 56 dintre firme fiind dispusa oprirea temporara a activitatii. Actiunea desfasurata in perioada 14-22 mai a.c., a urmarit depistarea neregulilor comise de operatorii imobiliari. La 251 de societati verificate din cele 351 au fost descoperite deficiente pornind de la neafisarea listei serviciilor prestate si a tarifelor aferente practicate, in mod vizibil si intr-o forma neechivoca, nerespectarea prevederilor privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori (Legea 193/2000), pana la neafisarea in mod vizibil a denumirii firmei si a programului de functionare.
Potrivit Mediafax, o parte din operatorii economici nu respectau prevederile Ordinului numarul 92/2007 privind aprobarea Normei privind unele masuri de informare a consumatorilor, persoane fizice, de catre operatorii economici in cadrul contractelor preformulate folosite de catre acestia.
Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de activitate, inspectorii ANPC ii sfatuiesc pe consumatorii de servicii imobiliare sa solicite operatorilor economici, inainte de efectuarea tranzactiei, informatii complete despre imobilele ce urmeaza a fi achizitionate sau inchiriate, in conformitate cu obligatiile de informare impuse de actele normative in vigoare.
Astfel, spun specialistii, in contracte sau in anexele acestora trebuie sa fie mentionate situatia juridica a imobilului si daca aceasta permite tranzactionarea, informatii privind provenienta (proprietarul) imobilului, informatii privind starea cladirii, actele necesare pentru efectuarea tranzactiei, cine are obligatia de a le obtine, costurile acestora, termenele in care acestea trebuie obtinute, drepturile si obligatiile fiecarei parti. De asemenea,