A luptat împotriva sistemului dinainte de revoluţie, construind biserici şi riscând să ajungă după gratii, iar acum ridică locuinţe pentru oamenii fără posibilităţi financiare, cu banii primiţi de la o asociaţie umanitară americană. Părintele Gheorghe Zamfir are o familie extraordinară, doi fii care i-au călcat pe urme şi o soţie care a luptat alături de el în toate situaţiile de criză prin care au trecut de-a lungul vieţii.

Povestea părintelui Zamfir pare desprinsă din cărţi. A luptat continuu pentru a-şi atinge ţelul şi nu s-a lăsat doborât. În urma sa au rămas mărturii de necontestat, biserici superbe construite după propriile sale planuri arhitecturale, har pe care, după cum mărturiseşte, Dumnezeu i-l trimite. Mărturiile unei vieţi petrecute în slujba Domnului, memorii extraordinare ce te impresionează şi îţi trezesc parcă şi mai mult sentimentul credinţei. Însă ochii i-au rămas trişti, iar tâmplele i-au albit înainte de vreme.

Părintele Gheorghe Zamfir este de loc din Mehedinţi, din comuna Vânjuleţ. S-a născut în anul 1954 într-o familie de oameni simpli, dar cu credinţă şi frică de Dumnezeu. Tatăl a fost cel care i-a îndreptat paşii spre Biserică: „De copil mă lua cu el la biserică, unde rosteam «Crezul» şi «Tatăl nostru», spre bucuria fără margini a tatălui. Ca orice copil, după cele opt clase, mi-am dorit să urmez un liceu, însă tata a fost cel care a insistat să merg la Seminar“.

În septembrie 1969, a fost admis la Seminarul Teologic din Craiova, urbe care i-a devenit de atunci casă. După absolvire, a dat examen la Facultatea de Teologie, făcând parte, în plus, din prima generaţie de teologi încorporaţi. După satisfacerea stagiului militar la Iaşi, în octombrie 1975 a început cursurile universitare ale Institutului Teologic de grad universitar din Bucureşti, însă în paralel a urmat şi Liceul „Fraţii Buzeşti“. Pentru a se întreţine în fac