Dacă ţinem seama de faptul că taxa pe valoarea adăugată este sursa principală de venit a bugetului de stat, este de înţeles de ce Ministerul de Finanţe s-a decis să nu mai fie atât de generos cu importatorii români, adică cei care introduc în ţară bunuri provenite din afara UE. Putem remarca cu această ocazie o schimbare subtilă a sensului unor termeni. Dacă până anul trecut a fi importator sau exportator însemna să aduci sau să expediezi mărfuri în sau înafara
Dacă ţinem seama de faptul că taxa pe valoarea adăugată este sursa principală de venit a bugetului de stat, este de înţeles de ce Ministerul de Finanţe s-a decis să nu mai fie atât de generos cu importatorii români, adică cei care introduc în ţară bunuri provenite din afara UE.
Putem remarca cu această ocazie o schimbare subtilă a sensului unor termeni. Dacă până anul trecut a fi importator sau exportator însemna să aduci sau să expediezi mărfuri în sau înafara României, începând cu anul 2007 poartă această denumire (din punct de vedere fiscal) doar cei care au relaţii de afaceri cu parteneri din ţări terţe (adică din afara UE).
Cu toate acestea, un comerciant care trimite mărfuri în Germania, spre exemplu, rămâne totuşi un exportator – conform terminologiei specifice comerţului internaţional. Din punct de vedere fiscal însă, el face livrări intracomunitare, adică un fel de livrări interne prin raportare la nişte graniţe mult lărgite (graniţele UE). Iată de ce simpla afirmaţie „cutare firmă face export“ trebuie de acum înainte nuanţată, astfel încât regimul fiscal să devină evident.
Nu există în Codul fiscal o definiţie a exportului ca atare. Există doar trimiteri indirecte de genul „scutiri pentru exporturi sau alte operaţiuni similare“, rămânând ca fiecare mai departe să determine ce intră sau nu î
