Abuz în serviciu în vederea obţinerii de foloase necuvenite, luare de mită şi trafic de influenţă. Sunt infracţiunile comise de funcţionari braşoveni ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), ce fac obiectul a 19 dosare penale, aflate momentan în lucru. De altfel, de la înfiinţarea Biroului Anticorupţie Braşov, instituţia care se ocupă de cercetarea funcţionarilor MIRA, au fost efectuate cercetări într-un număr de peste 30 de dosare penale. Doar în 4 dintre acestea s-au dispus soluţii de trimitere în judecată, doi poliţişti braşoveni fiind prinşi în flagrant în timp ce primeau mită.
Braşovenii preferă să denunţe prin telefon
Potrivit datelor furnizate de Biroul Anticorupţie Braşov, de la începutul anului şi până în prezent, au fost primite 11 petiţii vizând soluţionarea unor presupuse fapte de corupţie de care se fac vinovaţi funcţionarii MIRA. Numărul celor care au preferat să denunţe prin telefon este aproape dublu. Abuz în serviciu în vederea obţinerii de foloase necuvenite, luare de mită şi trafic de influenţă. Sunt infracţiunile comise de funcţionari braşoveni ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), ce fac obiectul a 19 dosare penale, aflate momentan în lucru. De altfel, de la înfiinţarea Biroului Anticorupţie Braşov, instituţia care se ocupă de cercetarea funcţionarilor MIRA, au fost efectuate cercetări într-un număr de peste 30 de dosare penale. Doar în 4 dintre acestea s-au dispus soluţii de trimitere în judecată, doi poliţişti braşoveni fiind prinşi în flagrant în timp ce primeau mită.
Braşovenii preferă să denunţe prin telefon
Potrivit datelor furnizate de Biroul Anticorupţie Braşov, de la începutul anului şi până în prezent, au fost primite 11 petiţii vizând soluţionarea unor presupuse fapte de corupţie de care se fac vinovaţi funcţionarii MIRA. Numărul celor care au preferat