Condamnat pe viata pentru un omor pe care sustine ca nu l-a comis, un brailean a primit daune de la statul roman, dupa ce a facut plangere pentru incalcarea drepturilor sale la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Silviu Mocanu a primit 17.000 de euro cu titlu de despagubiri, dar el isi ispaseste in continuare pedeapsa, autoritatile romane refuzand sa-i admita cererea de revizuire a procesului.
Fratii Silviu si Dorinel Mocanu, din Braila, au fost condamnati, in 1997, la detentie pe viata pentru uciderea altui brailean. Potrivit rechizitoriului intocmit la acea vreme de procurorul care a anchetat cazul, Lucian Doxan, in noaptea de 25 spre 26 mai 1997, dupa ce au consumat alcool, cei doi frati ar fi decis sa jefuiasca statia Peco Soroli Oil, din Braila, unde acestia lucrasera anterior. Anchetatorii au sustinut ca Silviu si Dorinel Mocanu l-au lovit pe Nicolae Sima, angajatul benzinariei, cu pumnii si picioarele pana l-au omorat in bataie. Din casa de bani au fost furati 13.261.000 lei, care au fost gasiti, ulterior, in locuinta fratilor. Pe hainele celor doi, politistii au gasit mai multe pete de sange din grupa sanguina 01, similara cu a victimei. "Interventia operativa a organelor de urmarire penala a facut ca inculpatii sa nu apuce sa-si spele in totalitate hainele, astfel ca in urma analizelor de laborator s-a indentificat pe o parte dintre acestea sange din grupa 0, care apartine victimei", se arata in rechizitoriu. Pe baza probelor, cele mai multe dintre ele indirecte, procurorul Lucian Doxan a dispus trimiterea in judecata a celor doi frati, sub acuzatia de omor deosebit de grav in scop de talharie.
Daca Dorinel Mocanu si-a recunoscut fapta, fratele acestuia, Silviu, a negat cu vehementa ca ar fi participat la omor. Initial, Silviu Mocanu a dat o declaratie care il incrimina, dar in timpul procesului le-a spus judecatoril