In conditiile secetei care s-a abatut asupra unei parti importante din teritoriul tarii, din pacate tocmai partea cu contributie masiva la culturile cerealiere, premierul Tariceanu a cerut ministrului Economiei si Finantelor, care are in parohie sistemul energetic, sa opreasca, daca este nevoie, exporturile de la societatile de stat Hidroelectrica si Nuclearelectrica pentru a exista electricitate in tara. Ba mai mult, a solicitat aceluiasi sa aiba in vedere aprovizionarea sistemelor de irigatii pentru producatorii agricoli timp de 3 luni pe an cu electricitate de la cele doua societati care produc cel mai ieftin din sistem.
Ambele masuri suna bine, indeosebi in contextul dat! Dar atat! Pentru ca, de fapt, nu sunt operationale si, chiar daca ar fi, sunt tardive. Atat din punctul de vedere al culturilor cerealiere vizate, cat si din punctul de vedere al starii sistemului energetic. Chiar daca lipsa energiei ar fi cauza nefunctionarii retelelor de irigatie, pornirea alimentarii abia de acum incolo ar veni cu totul si cu totul tarziu pentru culturile de grau si orz. Raul s-a produs deja, iar, pentru a ajunge efectiv la plante, apei de la un sistem de irigatii ce abia ar urma sa fie pus in functiune ii trebuie vreo trei saptamani. Dar nu lipsa energiei a fost problema! si nu pentru ca energia ar fi existat din abundenta, ci pentru ca, din lipsa banilor, producatorii agricoli nici n-au apelat la sistemele de irigatii.
Din punctul de vedere al sistemului energetic, lucrurile stau la fel de rau, daca nu si mai rau, deoarece repercusiunile sunt pentru ansamblul economiei. Cum s-ar spune, restul economiei ar trebui sa fie multumit ca producatorii agricoli, din lipsa de bani, n-au apelat la irigatii, pentru ca nu se stie cum sistemul energetic ar fi putut face fata.
Seceta a pus in mod dramatic in evidenta tragedia pe care a reprezentat-o asa-numita liberalizare
