Max Weber este, fără îndoială, unul dintre cei trei-patru mari autori care au fondat şi au marcat profund disciplina sociologiei, alături de Marx, francezul Emile Durkheim şi, poate, Werner Sombart. În spaţiul cultural anglo-saxon - şi în special în Statele Unite - lucrările sale sunt chiar mai cunoscute decât în Germania sa natală - în ciuda unui loc onorant în istoria patriei sale (a fost consultant al părţii germane la negocierile pentru Tratatul de la Versailles şi
Max Weber este, fără îndoială, unul dintre cei trei-patru mari autori care au fondat şi au marcat profund disciplina sociologiei, alături de Marx, francezul Emile Durkheim şi, poate, Werner Sombart.
În spaţiul cultural anglo-saxon - şi în special în Statele Unite - lucrările sale sunt chiar mai cunoscute decât în Germania sa natală - în ciuda unui loc onorant în istoria patriei sale (a fost consultant al părţii germane la negocierile pentru Tratatul de la Versailles şi, de asemenea, a fost implicat în elaborarea Constituţiei Republicii de la Weimar).
Pentru sociologi, politologi şi, în general, pentru cei interesaţi de ştiinţele sociale, textele lui Weber sunt clasice - de la „Etica protestantă şi spiritul capitalismului“, cartea sa cea mai cunoscută, până la eseul „Politica, o vocaţie şi profesie“ sau „Economie şi societate“ (cea mai amplă şi mai consistentă lucrare a sa), aparţin bibliografiei obligatorii a domeniului.
„Etica protestantă şi spiritul capitalismului“, apărută iniţial în 1905 şi reeditată recent la Humanitas, este una dintre marile cărţi ale secolului trecut, find citată încă şi azi, la mai bine de un veac de la apariţie. Celebritatea ei se datorează, cel puţin în parte, şi faptului că prezintă, ca model de dezvoltare istorică a ceea ce numim „capitalism“, o perspectivă complet o
