Ioana Lupea: "Patru doamne cochete, stranse una in cealalta pe o banca dintr-un parc bucurestean, pronunta verdictul: profesoara l-a sedus pe Bogdan Costache ca sa-l atraga intr-o secta".
Sinuciderea a fost comentata justitiar de pe pozitii sexiste si moral-religioase, expusa in cele mai intime si delicate detalii pentru a satisface voyerismul publicului.
Ca si in moartea la fel de tragica a tinerei Raluca Stroescu - dar si in ultimele cazuri de suicid la adolescenti si tineri - a scapat esentialul, posibilele probleme de natura psihologica, ignorate de familie, prieteni si chiar de medici.
Este mult mai usor sa declari vinovat pentru destinul cuiva femeia sau munca decat sa constati ca, si unuia, si celuilalt, le lipsea ceva esential, dar nu irecuperabil, echilibrul psihologic. Poate ca un ajutor profesionist primit la timp i-ar fi putut salva. Pe ei si pe ceilalti.
Cu toate caderile in pacatul senzationalismului, media a problematizat doua chestiuni importante si actuale in relatarea episoadelor Bogdan si Raluca: relatia profesor-elev si fetisizarea muncii. Sacrificate insa in cautarea audientei, incompatibila unui demers de profunzime, in favoarea martirajului din dragoste si a eroului cazut in campul muncii.
Daca lasam ipocrizia deoparte si ne chestionam trecutul, am recunoaste ca multi dintre noi au simtit afectiune fata de un profesor, proiectie a parintelui adevarat sau ideal.
Raportul profesor-elev implica nu numai respect sau transmitere de cunostinte. Profesorii, asemenea parintilor, transfera si coduri, si emotii. Fetisizarea muncii este si ea un proces real. De cand am inceput sa confundam „a fi” cu „a avea”, existam daca detinem o casa si o masina, un job bun si recunoastere sociala.
Traim ca sa muncim, muncim ca sa consumam, consumam ca sa traim. Pana si scurtele mom
