Nichita DANILOV
Centura de castitate
Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Poezie“, Bucuresti, 2007, 104 p.
Contine CD audio
Nichita Danilov nu e doar unul dintre poetii de mare pondere ai „generatiei ’80“ (alaturi de Mircea Cartarescu, Ion Muresan si alti doi-trei), ci si singurul ei poet metafizic in toata puterea cuvintului. Poate ultimul, la acest inceput de mileniu, pina la proba contrarie... Poemele lui nu sint nici „moderne“, nici „postmoderne“: ele sint simultan dincolo, nu dincoace de aceste concepte. Critica a subliniat indeajuns insolitul acestei poezii „nocturne“, vizionare si fantaste, in care, dincolo de mastile grotesti, expresioniste, romantice, absurde sau suprarealiste, transcendenta exista. Senzatia de univers puternic simbolizant – suficient siesi, paralel celui contingent, derizoriu si ingust-biografist al poetilor actuali –, prin lentila caruia lumea exterioara, contingenta isi stravede, ca prin vis, umbrele, e pregnanta, ca si legatura intima cu traditia mistica a crestinismului rasaritean.
Autorul nu joaca, precum majoritatea colegilor sai, la bursa realului contingent sau a transcendentei de hirtie (pentru el criza limbajului nu exista), ci la aceea a irealitatii si a transfigurarii. Senzatia de autenticitate e obtinuta prin deconventionalizarea discursului simbolic despre transcendenta. Cum? Prin situarea eului poetic intr-un punct de fuga al perspectivei, unde contrariile fuzioneaza si de unde totul se vede per speculum in aenigmate. Vocea lirica nu aluneca astfel nici in registrul solemn-liturgic post-gindirist ce exalta, vetust si emfatic, Divinitatea, nici in registrul plebeu al deriziunii care desacralizeaza grotesc, bufon si eventual parodic totul, ci se mentine pe linia subtire dintre ele, ca un „martor neutru“, distantat, privind „ca dintr-o camera ascunsa, prin ochelari fumurii“. Un stil al