De cand exista ierarhia in armata ofiterii s-au aflat in conflict cu subofiterii, fiindca a doua categorii sunt sub… ofiteri.
In structurile demilitarizate, aceasta zazanie a disparut, cel putin formal. Si, totusi, in MAI, un ordin recent al „ministrului-poet"a reluat si augmentat razboiul. Bunaoara, agentii politiei rutiere aveau/au ordin sa raporteze abuzurile savarsite in trafic de ofiterii aceleiasi institutii. Pe cale de consecinta, si cei raportati, daca se considera jigniti sau nedreptatiti, au acelasi drept. Pentru ca birocratia sa fie completa, la centru s-a infiintat o stufoasa comisie de cercetare a unor astfel de abuzuri.
In loc sa se ocupe de eficientizarea muncii (care este din ce in ce mai vizibil de rasul lumii!) cadrele de politie au inceput para intre ele. Curg rapoarte cu duiumul, incordarea si fagaduintele de razbunare sunt acerbe, iar democratia isi vede, si cu ajutorul aparatorilor de lege, de drumul spre haos.
La nivel inalt asemenea rapoarte nu se produc, desi abuzurile sunt si mai mari, dar, e drept, spre vile (pardon resedinte de vacanta) si spre ilegalitatile celor cu ranguri mari, circulatia e fluenta si, oricum, restrictionata. Rareori, cate un jurnalist cu mancarici la degete, mai scrie (zadarnic) despre astfel de aspecte…
De cand exista ierarhia in armata ofiterii s-au aflat in conflict cu subofiterii, fiindca a doua categorii sunt sub… ofiteri.
In structurile demilitarizate, aceasta zazanie a disparut, cel putin formal. Si, totusi, in MAI, un ordin recent al „ministrului-poet"a reluat si augmentat razboiul. Bunaoara, agentii politiei rutiere aveau/au ordin sa raporteze abuzurile savarsite in trafic de ofiterii aceleiasi institutii. Pe cale de consecinta, si cei raportati, daca se considera jigniti sau nedreptatiti, au acelasi drept. Pentru ca birocratia sa fie completa, la centru s-a infiintat o stufoasa c