Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plaza Center construieste un centru comercial la Timisoara

Publicat in Romania Libera, joi 7 iunie 2007 ·

Compania de investitii imobiliare Plaza Centers NV a anuntat demararea lucrarilor de proiectare a unui centru comercial in Timisoara, care se va intinde pe o suprafata de 46.000 metri patrati, in zona Complexului Studentesc. Lucrarile de dezvoltare a proiectului sunt programate sa inceapa la sfarsitul anului in curs, iar inaugurarea centrului comercial este asteptata sa aiba loc la mijlocul lui 2009. Proiectul Plaza Centers NV va fi administrat printr-o sucursala locala si va include un centru comercial, spatii de divertisment, un spatiu de birouri si o zona de apartamente rezidentiale. "Intentionam sa acordam o atentie speciala studentilor, pentru ca ne intereseaza acest segment de piata si, special pentru ei, vor exista internet cafe-uri, librarii, cluburi", a declarat Luc Ronsmans, director regional Plaza Centers NV Romania. Compania intentioneaza sa se implice in acoperirea cererii rezidentiale, individual sau in colaborare cu parteneri locali, si vrea sa investeasca in construirea a peste 600 de apartamente.

In anul 2001, Plaza Center a intentionat sa construiasca pe terenurile vechiului abator din strada Eroilor un mall pe o suprafata de 50.000 de metri patrati. Investitia, evaluata la 25 de milioane de euro, a "cazut" din cauza opozitiei Ministerului Culturii, care nu a permis daramarea unor cladiri aflate in patrimoniul istoric al orasului. Ulterior, terenurile au fost vandute cu 20,8 milioane de euro firmei Tiriac Investments Limited, care a obtinut avizele si pregateste demararea a doua proiecte imobiliare in valoare de 150 milioane de euro.

Compania de investitii imobiliare Plaza Centers NV a anuntat demararea lucrarilor de proiectare a unui centru comercial in Timisoara, care se va intinde pe o suprafata de 46.000 metri patrati, in zona Complexului Studentesc. Lucrarile de dezvoltare a proiectului sunt programate sa inceapa la sfarsitul anului

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 23 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 21 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°