Previzibil, am invins din nou Slovenia. Mai categoric si mai deslusit decit la Celje. Nici o bomba! Bomba ar fi explodat daca nu bateam o echipa modesta, fara individualitati, dar constiincioasa ca o orchestra de chiosc dintr-un tirg provincial. Pai daca noi exultam dupa ce am cocosat un pitic, ce ar trebui sa faca Armenia, de pilda, care a naruit un munte ca Polonia, lidera autoritara a grupei.

La Timisoara s-a jucat promitator, nu grozav. I-am tocat pe bietii sloveni pina cind s-au predat resemnati. Din transeele lor presarate prin batatura, prin liga a doua germana, prin Cipru, Slovacia sau Austria, adversarii nostri nu puteau emite pretentii, complexati de nume sonore ca Mutu, Chivu, Lobont, Contra, Tamas, ce s-au pupat virtos cu marile campionate ale continentului.

Dintre starurile enuntate, cel mai tare s-a impus Mutu. Tehnic, insistent, determinat, altruist, inhamat cu un soi de patos devastator la destinul echipei, el a fost in acelasi timp si dirijorul si solistul si servitorul ansamblului patronat de Piturca. Cred ca mirosul intepator al unui turneu final indelung jinduit ii stimuleaza pe tricolori.

Dar lupta e pe departe a fi incheiata. In timp ce Olanda se cufunda intr-un fotbal exotic, de vacanta, invingand Thailanda la ea acasa, intr-un amical presarat cu bani si femei frumoase, noi si bulgarii transpiram rapunindu-ne outsiderii.

Mi-e frica de bulgari. Au devenit redutabili, si tocmai de aceea batalia de la Sofia, intre printii gogonelelor si contii mamaligii, ar putea deveni hotaritoare.

Deocamdata avem o echipa competitiva, nu una formidabila. Una gospodara, care depoziteaza puncte.

Si pentru ca tot ne place sa apelam la zoologie, din moment ce insisi campionii nationali sunt denumiti ciini, si inca rosii, echipa reprezentativa daca nu e feroce ca un leopard, parsiva ca un sarpe, f