Ministrii europeni ai telecomunicatiilor au adoptat joi, la Luxemburg, reglementarile privind reducerea pretului platit de utilizatorii de telefoane mobile pentru convorbirile efectuate in strainatate, transmite France Presse. Acest acord este doar o formalitate, deoarece europarlamentarii au votat deja in plen, in 23 mai, un document negociat cu statele membre.
Totusi, acordul nu reprezinta sfarsitul procesului legislativ. Textul va fi adoptat oficial de statele membre pe 25 iunie, urmand ca pe 29 iunie sa fie publicat in Monitorul Oficial al UE.
Romania - in calitate de stat membru al Uniunii Europene - va aplica propunerile adoptate de Parlamentul European, din momentul publicarii lor in Monitorul Oficial al UE.
Reuters noteaza ca reglementarile, care au fost aprobate dupa un an de dezbateri aprinse, prevad reducerea tarifelor de roaming la un sfert sau la o cincime din preturile actuale, urmand sa intre in vigoare la sfarsitul lunii.
Astfel, in primul an de la adoptare, tariful maxim pentru efectuarea unui apel in strainatate va fi de 49 de eurocenti pe minut. In al doilea an, tarifele vor scadea la 46 de eurocenti, iar in al treilea an, la 43 de eurocenti.
Aceste reduceri sunt foarte variabile, in functie de statele membre. In unele tari, ele vor scadea pana la 70%, in timp ce in altele vor fi superficiale.
“Este o zi buna pentru consumatorii din Europa (...) avand in vedere ca vor putea telefona mai ieftin pe perioada vacantelor”, a declarat Michael Glos, ministrul german al Telecomunicatiilor.
Comisia Europeana va urmari tarifele de practicate de operatorii de telefonie mobila pentru trimiterea in strainatate de mesaje scrise si date, a avertizat Viviane Reding, comisarul european pentru telecomunicatii.
“Operatorii trebuie sa stie acest lucru, sa fie foarte aten