In 1962, două sate şi patru cătune din Valea Cernei au fost strămutate pe dealul Iuba. Cu morţii şi cu viii. 800 de oameni s-au retras din calea apelor. Şi-au luat cu ei cărămizile din ziduri, scăndurile din gard şi crucile morţilor. Sfinţii de pe pereţii bisericilor au rămas sub ape. Altarele au fost cumpărate de comunişti şi apoi distruse. Două dintre biserici, cea din Cinciş şi cea din Cerna, au fost demolate. Celelalte două sunt in ruină pe malul lacului de acumulare Cinciş.
Strămutaţii sunt alt fel de sinistraţi. Nu voia lui Dumnezeu le-a schimbat viaţa, ci Partidul Comunist Romăn printr-o decizie. Luată de cei de sus, care-au nesocotit rănduiala lui Dumnezeu. Strămutaţii n-au cum să uite asta. Şi-au lăsat sub ape jumătate din viaţa lor. Amintirile. Şi bisericile, pe care n-au avut cum să le care cu spatele pe deal. Altarele au fost cumpărate de comunişti şi apoi distruse.
Fiecare pas inainte este ca o caznă pentru el. Inaintăm cu greu printre urzicile inalte pănă la umăr şi roiurile de ţănţari de pe malul lacului. Pe alocuri, unde apa a inghiţit pămăntul, singura cale e buza dealului abrupt. Sărind peste buştenii căzuţi la pămănt. Imbrăcat in reverendă, cu pantofi in picioare, părintele nu se dă bătut. Deşi, adesea, il simt că abia mai are aer să respire. Mergem, la coada lacului Cinciş, preţ de vreo trei kilometri, spre ruinele uneia dintre biserici. "Nu se mai poate inainta", anunţă uneori cel care merge in faţa grupului. "Ba trebuie să se poată, cum nu?", se indărjeşte preotul. Nu-i inţeleg incăpăţănarea. Şi nici dezamăgirea care-l cuprinde cănd descoperim că nu mai avem pe unde merge, in faţa unui perete vertical de piatră ce se inalţă din apă. Şi abia pe malul celălalt, cănd vedem că ne mai despărţeau doar căţiva paşi de ruinele bisericii, părintele de 82 de ani oftează. "Acolo am slujit eu..."
SISTEMATIZARE. E dram
