Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cad mastile politice

Publicat in Romania Libera, joi 7 iunie 2007 ·

Dupa opinia unor analisti, Guvernul ar fi trebuit sa demisioneze imediat dupa referendumul din 19 mai. Pretentia liberala ca referendumul nu ar fi delegitimat Guvernul pentru ca referendumul s-ar fi referit strict la presedinte, nu la Executiv, este falsa. Cabinetul actual s-a nascut ca o forma de riposta la actiunile lui Basescu si logica existentei lui nu poate functiona decat in relatie cu presedintele. Altfel, acest guvern nu are nici un sens.

Sa ne amintim de ce a fost scos Partidul Democrat de la guvernare. In declaratia de pe 1 aprilie in care Tariceanu a anuntat decizia eliminarii PD din Guvern nu exista nici urma de ambiguitate: "Crizele au aparut si s-au tinut lant atunci cand interesele politice personale ale unui singur om s-au opus interesului national. Un om care a reusit de unul singur, pe fondul slabiciunii noastre, a liberalilor si a democratilor, sa dinamiteze o constructie politica solida, cu valori comune. Din pacate, acest om este tocmai presedintele Romaniei. Acesta este adevarul! (…) Timp de doi ani, am facut tot ce este omeneste posibil pentru a-i convinge pe colegii democrati sa stea pe propriile picioare. Din pacate, in multe momente democratii au pus interesele fostului lor presedinte de partid in fata interesului national." Prin urmare, acest guvern s-a nascut din pretentia lui Tariceanu ca Basescu si PD nu mai reprezinta interesul national. Or, referendumul, in care majoritatea votantilor PNL si UDMR au votat cu Basescu, arata ca lucrurile au stat exact pe dos. Prin urmare, daca logica din care s-a nascut este infirmata, Guvernul ar trebui sa plece.

Ma tem insa ca motiunea de cenzura a PD nu va duce la acest deznodamant firesc, pentru ca, in afara de PD si, intr-o anumita masura de PLD, nimeni nu vrea alegeri. Ceea ce este insa absolut necesar este formarea unei majoritati clare si responsabile, pentru ca riscurile neasumarii ac

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 21 minute
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 14 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 3 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Armenia și Azerbaidjan au ajuns la un acord de pace

Ziua Constanta acum 3 ore
Armenia și Azerbaidjan au anunțat finalizarea unui acord de pace, Ministerul armean de Externe confirmând o declarație a șefului diplomației azere Jeyhun Bayramov, care a afirmat că Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la două a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Ucraina ordonă evacuarea a opt localităţi în regiunea Sumî, situate în apropierea frontierei cu regiunea rusă Kursk

News.ro acum o ora
Ucraina a ordonat joi evacuarea a opt localităţi situate în apropiere de frontiera cu regiunea rusă Kursk, relatează AFP. ”Din cauza agravării sutuaţiei operaţionale în regiune şi a bombardamentelor constante, s-a hotărât azi (joi) (...) să se proce

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
Timisoara
acum

14°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°