Există şi un lucru bun în permanenta agitaţie politică provocată de majorităţile slabe din parlamentul de după 2004. Descopăr aproape cu încântare că politicianul român nu este chiar atât de prost pe cât se crede îndeobşte. Schemele, strategiile, manipulările, tertipurile şi mişmaşurile politice cer un efort intelectual demn de toată stima. Să luăm numai situaţia actuală provocată de propunerea lui Băsescu de formare a unui guvern PNL-PD-PLD. La prima vedere, este o inepţie de proporţii. Lui Băsescu i se poate imputa că încearcă să pescuiască în ape tulburi în speranţa, cam lipsită de fundament, că liberalii s-ar revolta împotriva lui Tăriceanu, dacă acesta este preţul pentru rămânerea la putere. Însă ar fi prea puţin pentru un mare maestru al combinaţiilor cum este Băsescu. Acesta de-abia aşteaptă ca liberalii să-l trateze cu spatele. Atunci ar putea să spună că el s-a implicat în rezolvarea crizei, a venit cu o soluţie conformă cu rezultatul de la alegerile din 2004, dar nu a fost acceptată. Aşa că singura modalitate de a scoate ţărişoara din criză este un guvern care să includă PSD, oricâtă repulsie ar arăta preşedintele. Iar pesediştii au avut şi ei la ce să se gândească în perioada asta, din moment ce turbulenţii de la PD le-au pus sula în coaste, cum ar spune Ion Iliescu, ca să se hotărască odată în ce luntre îşi ţin întreg posteriorul. Noroc că a venit marele maestru al combinaţiilor, Viorel Hrebenciuc, cu soluţia salvatoare: „Dăm jos guvernul, dar cu moţiunea noastră“. Adică vor să stea în două bărci până la data fixată de ei, fără să mai fie acuzaţi că au niscaiva înţelegeri împotriva naturii cu noul „patriarh“ al dreptei româneşti, Popescu-Tăriceanu. Oricum, pesediştii au motive să fie încântaţi de rezultatele activităţii lor intelectuale: iau o chelfăneală zdravănă la referendum, iar asta îi aduce în cărţile guvernării chiar cu concursul lui Traian Băsescu