La Colegiul Naţional „Unirea” din Braşov (director Gabriela Hurghiş), baschetul are tradiţie. De când s-au organizat competiţiile şcolare de genul „Olimpiade naţionale şcolare”, fetele de la Unirea s-au aflat în prim planul întrecerii. În 2004 au ocupat locul V la turneul final, în 2005, după ce au câştigat faza judeţeană, s-au clasat pe locul 3 la faza de zonă.
În acest an, după ce a câştigat faza judeţeană, a obţinut primul loc în faza zonală de la Cluj, unde, în finală, a dispus de colegiul naţional Martin Aron din Miercurea Ciuc, câştigând dreptul de a evolua în finala de la Constanţa. Pe litoral echipele au fost împărţite în două grupe.
Fetele de la C.N. Unirea din Braşov au câştigat grupa A cu rezultatele: cu Liceul Dante Alighieri Bucureşti 47-34; cu Liceul A.T. Laurian Botoşani 32-31; cu Colegiul economic Maria Teiuleanu Piteşti 35-43
În semifinală au învins Colegiul Economic N. Titulescu Baia Mare cu 30-28.
În finală s-au întâlnit cu învinsa de grupă, Liceul Dante Alighieri, în faţa căreia, de data aceasta, au cedat cu 31-38, cucerind medalia de argint.
Profesorul Mugur Păştin a evoluat cu următorul lot de jucătoare: Gabriela Ciobanu, Simona Ţăpor (ambele din cl. XII, care s-au evidenţiat în mod deosebit), Roxana Bălan, Marina Băjăneanu, Teodora David, Alexandra Topală, Cristina Guja, Roxana Popovici, Mihaela Ştefana, Iulia Pantea. La Colegiul Naţional „Unirea” din Braşov (director Gabriela Hurghiş), baschetul are tradiţie. De când s-au organizat competiţiile şcolare de genul „Olimpiade naţionale şcolare”, fetele de la Unirea s-au aflat în prim planul întrecerii. În 2004 au ocupat locul V la turneul final, în 2005, după ce au câştigat faza judeţeană, s-au clasat pe locul 3 la faza de zonă.
În acest an, după ce a câştigat faza judeţeană, a obţinut primul loc în faza zonală de la Cluj, unde, în finală, a dispus de colegiul n