Volksbank a primit marti avizul bancii centrale privind aplicarea normelor interne de creditare, fiind a treia banca din sistem care a primit aprobarea BNR. Potrivit unui comunicat al bancii, Volksbank va acorda de la 1 iulie, in toate unitatile sale, noile credite care permit clientului un grad de indatorare maxim de 65%.
Gradul de indatorare pentru creditele pentru locuinte si pentru cele de consum garantate cu ipoteca (Optimus) se va calcula pe baza venitului net eligibil si a evaluarii istoricului bancar al clientilor (scoring). Pentru acordarea creditelor catre clienti, banca va tine cont si de celelalte credite ale clientilor, cheltuielile lor curente, categoria de venit, eventualele popriri, starea civila, copiii in intretinere, locul de munca, vechimea in munca sau studiile.
Pentru familiile cu venit net eligibil lunar de pana la 350 euro, gradul de indatorare fixat de banca este de cel mult 45%. Gradul de indatorare acceptat de banca poate urca totusi pana la 55%, asta in cazul celor cu un venit net pe familie de pana la 1.249 euro, iar pentru cei care depasesc nivelul de 1.250 euro, gradul de indatorare este de 65%.
Banca finanteaza cu 100% creditele pentru casa pentru persoanele cu un venit net eligibil de cel putin 2.250 euro, in conditiile unui grad de indatorare de cel mult 65%.
Volksbank are si produse cu finantare 85%, pentru care clientii au nevoie de un avans de 15%, pentru toate tipurile de venit la creditele pentru locuinte sau cele pentru cheltuieli curente cu ipoteca (Optimus). De asemenea, banca asigura finantare 75%, ca si pana acum, pentru toate categoriile de venit pentru cele doua produse disponibile si in conditiile unei finantari cu 85%.
In ceea ce priveste nivelul cheltuielilor minime de subzistenta lunare, Volksbank a fixat nivelul acestora la 100 euro sau echivalentul in lei pentru o persoana, de 175 euro