Dezvoltarea economiei locale si stimularea investitiilor straine vor sustine cresterea UPS
Compania de curierat UPS Romania prognozeaza pentru anul in curs o cifra de afaceri de peste 8 milioane de euro, cu 40% mai mult decat in 2006, datorita introducerii de noi servicii pe piata, au anuntat reprezentantii UPS.
In primul trimestru al acestui an, volumul mediu de colete exportate pe zi a crescut cu 25% fata de primele trei luni din 2006, in timp ce importurile de colete au consemnat un avans de 68%, potrivit directorului executiv al UPS Romania, Iulia Nartea. Cresterile raportate la volumul total de colete transportate in trimestrul intai din acest an, fata de perioada similara de anul trecut, s-au situat la nivelul acelorasi valori, 27% pentru export, respectiv 65% pentru import, a adaugat Nartea.
"Pentru 2007, managementul UPS in Romania estimeaza o crestere a afacerii de peste 40%, in primul rand prin largirea portofoliului de servicii, compania avand in prezent o oferta extinsa, similara oricarei alte piete din UE. Alti factori care sustin cresterea business-ului UPS in Romania sunt dezvoltarea in ansamblu a economiei romanesti, stimularea investitiilor straine si fluidizarea si dezvoltarea afacerilor internationale", a declarat reprezentantul companiei. UPS Romania, prin agentul autorizat Trans Courier Service, vrea sa achizitioneze in acest an masini de curierat de capacitate mare, echipamente si tehnica de calcul, un nou sistem pentru activarea de scanare a trimiterilor si primirilor, plus unul pentru colectarea de date la preluarea si livrarea coletelor.
La finele anului trecut, UPS Romania a afisat o cifra de afaceri de 5,9 milioane euro, in crestere cu 34% fata de anul precedent, crestere datorata dezvoltarii pietei de curierat autohtone, cat si numarului mare de clienti noi care au generat circa 30% din cifra de afaceri. @N