Desigur, ar fi fost cu mult mai interesant din punct de vedere publicistic un titlu redactat în oglindă faţă de acesta. Ar fi declanşat scandaluri de presă şi anchete fugare printre autori de toată mâna şi de toate vârstele. Numai că n-ar fi fost deloc judicios şi - cu atât mai mult - deloc adecvat unei edituri mereu discrete şi continuu elegante ca BrumaR. Nu e cazul să alcătuim topuri sau să facem parcelări manageriale, dar e un adevăr incontestabil faptul că, măcar în cele ce privesc condiţiile grafice ale tipăririi de poezie, timişorenii nu şi-au coborât niciodată standardele. Unde mai pui că în curând aici va apărea un volum de poezie cu coperte învelite, princiar, în catifea (semnat, la două mâini, de Andrei Codrescu & Ruxandra Cesereanu)?

Cele două cărţi asupra cărora mă voi opri săptămâna aceasta - aparţinând Dianei Corcan (Stăpânul lupanarului) şi lui Adrian Urmanov (Sushi) - au în comun ceva mai mult decât editura şi mai subtil decât vreo oarecare similaritate de ton. Ambele par născute din lăsarea în umbră a unei tradiţii - personale sau enclavizate - de scriitură. Chiar dacă în primul caz vorbim despre un debut, iar în cel de-al doilea de o reinventare în care puţini mai aveau încăpăţânarea să creadă. Iată de ce - fără a fi numaidecât o judecată de valoare - acestea două sunt, poate în mai bună măsură decât numeroase altele cărţi.

Numai cu acordul stăpânului

Debutul Dianei Corcan pune - înainte de orice altceva - o problemă de stil. După zecile de debuturi ale ultimilor ani, în nici un caz indistincte, dar de bună seamă ancorate în limbaje reciproc traductibile (de la anarhismele lui Marius Ianuş la picturile Andrei Rotaru, trecând prin borcanele bine legate de Dan Sociu, prin insomniile lui Claudiu Komartin), această nefiresc de detaşată înstăpânire asupra unui lupanar ne sună pur şi simplu străin. Cultivarea abstracţiunil