O bună prietenă şi foarte cunoscută avocată, Lucia Cherecheş, care o reprezintă pe Ariana Grigorescu Negropontes, soţia celebrului fotograf Dan Grigorescu Negropontes, într-o acţiune de revendicare a bunurilor confiscate de regimul comunist, mi-a arătat cîteva extrase din ziarele Gardianul şi Adevărul, în care familia şi moştenitorii Generalului Eremia Grigorescu sînt, literalmente, trataţi ca nişte infractori. Cum Generalul Grigorescu este un adevărat erou fondator al României moderne, iar Dan Grigorescu unul dintre cei mai importanţi artişti fotografi din întreaga noastră cultură vizuală, am scris textul care urmează cu un amestec de bucurie, de tristeţe şi de revoltă; de bucurie, că avem asemenea oameni exemplari, în măsură să articuleze existenţa şi demnitatea unui întreg popor, de tristeţe, că sînt atît de singuri şi de stingheri în propria lor exemplaritate, şi de revoltă pentru că dispreţul şi insulta, măsură a ignoranţei noastre, a infirmităţii morale şi a incapacităţii de a ne privi pe noi înşine cum se cuvine, pot trece, chiar şi pentru o clipă, drept coordonate ale receptării publice.

Opinia comună a acreditat ideea că legendele, miturile, proiecţiile exemplare sau oricum le-am mai spune, sînt expresiile ultime ale realităţii, adică forma supremă de consacrare a acesteia. Mitul Meşterului Manole, de pildă, consacră realitatea sacrificiului în actul de creaţie, în efortul major de edificare, mitul Mioriţei consacră realitatea morţii ca formă a reintegrării senine în lumea elementară, mitul lui Vlad }epeş consacră realitatea justiţiei necruţătoare, şi aşa mai departe pentru tot ce mintea omenească a imaginat ca depozitar absolut al existenţei noastre la un moment dat. Ceea ce se omite, însă, într-o astfel de judecată, este sacrificiul pe care mitul, legenda sau oricum le-am numi, îl operează în planul realităţii înseşi. Ne trezim, în felul acest