În cuvântul-înainte la frumoasa culegere de poeme despre iubire, traducătoarea face o seamă de precizări esenţiale, despre vocaţia tălmăcirii şi despre propria sa modalitate de a trăi lirismul. Am reţinut cât de organică este, pentru Grete Tartler, lectura, în original, a poeziei universale: deprindere dobândită "de pe băncile şcolii", graţie bilingvismului (poartă spre multilingvism) şi muzicii (artă a interpretării, dar şi studiu al transpunerii indicibilului); şi, nu în ultimul rând, "antrenament" spiritual, "încălzire" premergătoare propriului scris, prin indispensabila joncţiune cu "lumea armoniei" figurată de maeştri.

O antologie foarte personală, aşadar, alcătuieşte distinsa poetă, refăcând, implicit, un drum spre origini, i. e. spre ingenuitatea receptării, proprie adolescenţei. Sunt texte, care, înţelegem, au constituit suporturi ale meditaţiei, chei ale universului lăuntric. Tocmai din acest motiv, Grete Tartler a ştiut alege, cu discernământul cărturarului autentic, poeme reprezentative pentru toate nuanţele conotate de termenul iubire, în, dar şi dincolo, cu mult, de accepţia sa mundană.

Aflăm, astfel, în prezentul florilegiu, numeroase nestemate dintre cele ştiute (Annabel Lee de E. A Poe, Sonnet a Hélene de Pierre de Ronsard, Sonetul CXXXIV al lui Francesco Petrarca, ori celebrul Sonet XVIII al lui William Shakespeare), dar şi fragmente poetice sau poeme care nu se limitează la accepţia obişnuită a iubirii, ca atracţie dintre sexe, ci tatonează, prin cuvânt, vocaţia ilimitatului, specifică conştiinţei umane. Cuvintele credinţei (Die Worte des Glaubens ) de Friedrich Schiller, de pildă, sunt dedicate înălţării spre divin - tot iubire, una spirituală însă. La fel, un splendid fragment din Heinrich von Ofterdingen de Novalis este închinat acelei jubilaţii lăuntrice care, depăşind materialitatea, include iubirea strict umană într-un mult mai amp