„Cu bateriile încărcate pentru parcuri mai curate“, micii cercetaşi craioveni au luat cu asalt ieri Parcul „Puşkin“, au adunat hârtiile şi au vopsit băncile. Acţiunea a fost organizată în cadrul campaniei Rombat, producător de baterii pentru autoturisme, şi a Organizaţiei Cercetaşilor cu ocazia zilei internaţionale a mediului în oraşele Bistriţa, Arad, Craiova, Constanţa şi Mangalia. „Prin campania pe care am iniţiat-o dorim să conştientizăm oamenii de importanţa unui mediu curat şi mai ales de contribuţia pe care o poate aduce fiecare naturii şi mediului în care trăieşte. Am ales să lucrăm cu Organizaţia Cercetaşilor pentru a conştientiza acel grup care merită toată atenţia şi energia noastră. Ei sunt cei care pot aduce o schimbare şi de aceea trebuie încurajaţi în acest sens”, a explicat Elena Sava, director marketing al companiei Rombat. Timp de câteva ore, micii cercetaşi, înarmaţi cu pensule, găleţi cu vopsea şi saci menajeri, s-au împărţit în echipe şi s-au luat la întrecere ca să termine primii de vopsit banca lor, care trebuia să fie şi cea mai frumoasă. „Repede, repede, să fie cea mai frumoasă bancă“, se încurajau băieţii. „Vrem să facem un lucru bun pentru craioveni pentru că merită să aibă un parc frumos“, a spus Ştefan Radu, elev la Şcoala Generală „Gheorghe Ţiţeica“ din Craiova. Julia Creţulescu şi Alina Pascu, eleve la aceeaşi şcoală, lucrau împreună la o bancă. „Ne place să participăm la asemenea acţiuni pentru că simţim că ajutăm oamenii. Este o muncă de echipă, unii curăţă vopseaua veche, alţii aduc găleţile şi apoi ne apucăm de vopsit“, a povestit Alina.
„Cu bateriile încărcate pentru parcuri mai curate“, micii cercetaşi craioveni au luat cu asalt ieri Parcul „Puşkin“, au adunat hârtiile şi au vopsit băncile. Acţiunea a fost organizată în cadrul campaniei Rombat, producător de baterii pentru autoturisme, şi a Organizaţiei Cercetaşilor cu ocazi