Trebuie sa recunosc ca imi plac foarte mult oamenii ingeniosi, cu fantezie, care reusesc sa faca lucruri nebanuite. Asa cum mi-l inchipui si pe proprietarul de la Menuet, care a luat o pivnita si a facut din ea un loc unde totul se potriveste: numele restaurantului (aflandu-se pe o straduta din spatele Ateneului are legatura cu contextul), decoratiunile vechi in atmosfera de casa de inceput de secol: sfesnice, tablouri, oglinzi mari venetiene, iar statuetele cu Mozart si Beethoven se imbina cu numele locului.
Pendulul mare confera, la randul lui, caldura locului - vezi poza. Cel care arata ora e pendulul. Si eu in felul meu sunt tot un pendul, ca nevasta-mea ma trimite de colo-colo. Asa ca si eu pendulez, dar nu arat ora. Plus ca pe mine nevasta-mea nu ma intoarce cu cheia, ci ma scoate din minti pur si simplu. Asta doar cateodata.
Dar stiti cum e - asta e farmecul. Nu al pendulului, ci al femeilor. Ca sunt capricioase. Cateodata, din cate am obser-vat eu, nu numai femeile sunt capricioase, ci si chelnerii. Am remarcat asta la Menuet cand am sters suportul de farfurie si am vazut ca pe servet s-a asternut o pelicula de praf. De Bucuresti, neimportat, din tarana noastra milenara. Sigur, e un praf ceva mai nobil avand in vedere ca provine din vecinatatea Ateneului - are staif.
Cand am indraznit sa-i atrag atentia chelnerului, ce-i drept nu ma asteptam sa cada in genunchi si sa-si ceara iertare, dar nici sa ma certe si sa-mi tranteasca mustrator "sunteti primul client care face asta". De parca incalcasem codul bunelor maniere de restaurant, prin incercarea de a evita sa sterg masa cu camasa. Adevarul e ca praful asta e tare perseverent, ca si romanul - e darz. Si se pune peste tot.
Asa se face ca tanarul chelner, care la inceput fusese simpatic si amabil, m-a dezamagit profund cu atitudinea neanderthaliana, mai ales cand mi-a mai spus si ca asa c
