- Diverse - nr. 110 / 8 Iunie, 2007 _ interlocutor: dr. ing. Mihai Tomsa, specialist in protectia plantelor _ - Domnule doctor Mihai Tomsa, sunteti printre putinii specialisti intr-un domeniu de varf in agricultura romaneasca - protectia plantelor. Spun acest lucru fiindca in ultima perioada prea putini tineri sunt atrasi spre aceasta profesie, iar in invatamantul liceal s-au desfiintat clasele de profil. Avand in vedere ca tot mai multi cetateni sunt preocupati de practicarea unei agriculturi performante in gradina de langa casa si sunt interesati de informatii tehnice de ultima ora, va rog sa ne precizati ce presupune fertilizarea cu ingrasaminte foliare? - Fertilizarea cu ingrasaminte foliare reprezinta cea mai eficienta si ieftina metoda de sprijin acordata plantelor, la indemana micului producator agricol pasionat de horticultura, totodata fiind interesanta si pentru agricultorii cu exploatatii agricole mari. Avantajele vin prin faptul ca ingrasamintele foliare pot fi absorbite prin frunze, lastari, tulpina, prin stropirea plantelor, fata de ingrasamintele aplicate la sol. Elementele din acest tip de ingrasamant intra direct in centrele metabolice ale plantelor, in cloroplastele din frunze, intr-un timp record, 20-30 de minute de la aplicare, fata de 10-13 zile in prima metoda; substantele active de azot, fosfor, potasiu sunt utilizate intr-un procent de 90-99 la suta, pe cand aceleasi substante aplicate la sol sunt utilizate de plante in procent de 40 la suta azotul, 25 la suta fosforul si potasiul; ingrasamintele foliare contin si microelemente, fier, magneziu, cupru, mangan, zinc, bor si altele; se pot aplica in perioadele de maxima crestere a plantelor; sunt mult mai ieftine decat cele solide, iar sporurile de productie comparativ cu cele aplicate la sol sunt mult mai mari, cu 15-20 la suta. Practic, cu 10 lei/ litru poti obtine un spor de 10-20 la suta d