De curand, l-am intalnit pe Aurelian Octav Popa - marele clarinetist, dar si compozitor si dirijor - la Ateneul Roman. Pe scena aveau loc repetitii. Muzica ma rascolea. Dar nu mi-as fi inchipuit cat ma va ravasi cel pe care il asteptam. Maestrul Aurelian Octav Popa mi-a aparut ca un taifun, o forta a naturii careia nimeni si nimic nu pot sa-i stea in cale. O asemenea fire, plus talentul cu care a fost harazit nu puteau sa-l conduca pe artist decat spre succesul si recunoasterea de care se bucura astazi peste tot in lume. (Marcela Gheorghiu)

Catre muzica s-au indreptat multi artisti, din foarte multe motive. Important este daca aceasta muzica buna i-a si primit. Iar muzica te primeste daca esti silitor, daca esti binevoitor, daca o iubesti cu pasiune pe Euterpe. Modelul meu, cel care m-a calauzit, nu a fost un om bogat, cu posibilitati sa-si lanseze copilul in lume. Tatal meu a fost invatator intr-un sat romanesc si abia aproape de pensie a ajuns in Bucuresti. El a fost modelul meu. A dorit din suflet sa ma dea la un liceu bun si m-a dat; asa am ajuns la "Matei Basarab". Inca nu luasem contact cu marea muzica, dar din momentul in care a aflat ca mi-a picat in mana un clarinet care zacea prin magazia liceului, tata m-a sprijinit cu tot ce a avut el mai bun. "Mergi inainte, catre arta!", mi-a spus atunci si mama. Iar ani de zile mai tarziu, cand ajunsesem un nume cunoscut, a adaugat: "Draga Octav, de cand canti tu muzica simfonica, eu tot am impresia ca, pana la tine, am trait in intuneric". Si veneau amandoi la Ateneu, la concertele mele... Nu m-au sprijinit cu nimic altceva decat cu intreaga lor fiinta, altoita pe dorinta lor aproape ancestrala de a avea copii din ce in ce mai instruiti, mai educati, pe care sa-i trimita la scoli bune, iar acolo acestia sa se numere printre cei mai buni. De aceea, probabil, parintii mei au urmarit mereu sa-mi insufle d