Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fântânile Băniei, pericol public

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 8 iunie 2007 ·

De mai bine un an, 12 dintre cele 14 cişmele din Bănie nu mai au apă potabilă, însă administratorul fântânilor şi primăria au uitat să-i avertizeze pe craioveni.

Craiovenii îşi astâmpără setea la cişmelele cu apă de izvor, deşi la doar două dintre acestea mai curge apă potabilă. Cu toate că structurile responsabile din Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) au avertizat, din 2006 până acum, în mai multe rânduri Primăria Craiova să ia măsuri pentru a marca aceste cişmele din care nu mai e sănătos să se bea apă, răspunzătorii s-au culcat pe o ureche. „Noi am transmis o adresă municipalităţii şi în urmă cu o săptămână, în care atenţionam că apa din majoritatea cişmelelor nu este potabilă şi trebuie adoptate măsuri în consecinţă. Doar două cişmele au apă potabilă. Administraţia trebuie să ne ceară oficial însă rezultatele analizelor, pentru că acestea nu sunt gratuite“, a declarat Dolores Tătar, director adjunct al ASP Dolj, fără să precizeze care sunt cele două fire de apă bună. Ea susţine că nici primăria, dar nici reprezentanţii Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL), administratorul fântânilor, n-au solicitat niciodată efectuarea analizelor, chiar dacă acest lucru este obligatoriu prin lege. Marius Barcan, şeful Serviciului gospodărire comunală din cadrul primăriei, a confirmat ieri că adresa ASP a ajuns în posesia lui, după care a fost trimisă „pe circuit“. „Cred că în maximum o săptămână se vor aplica pe cişmelele cu apă nepotabilă plăcuţe de avertizare. Nu pot să spun acum care dintre fântâni au apă potabilă, fiindcă nu ni s-a comunicat care sunt acestea“, a spus Barcan. În vreme ce reprezentanţii ASP aşteaptă banii primăriei pentru predarea rezultatelor analizei, craiovenii se pot îmbolnăvi oricând de la apa fântânilor cu bacterii ţinute la secret.

Competenţă cu picătura

Ion Petre, directo

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 54 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 29 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°