În 1954 se împlineau 200 de ani de la întemeierea Şcolilor Bla­jului, plănuite de către episcopul Inochentie Micu, dar deschise de că­tre episcopul Petru Pavel Aron. În ţară, aniversarea acestor "fân­tâni ale darurilor", cum au fost numite de către generosul lor edi­tor, s-a manifestat printr-o tăcere aproape totală: cu şase ani înainte, în 1948, fusese desfiinţată Biserica Greco-Catolică din România, iar Şcolile Blajului erau şcoli confesionale. La centenarul acestor şcoli, Timotei Cipariu, cel mai învăţat dintre magiştrii care s-au perindat pe la catedra acestor şcoli a rostit un memorabil discurs, pagină an­tologică a oratoriei româneşti, în care fixează locul acestor insti­tuţii de învăţământ în istoria învăţământului românesc: "Căci, care loc la naţiunea română, care şcoală între toate şcolile româneşti poate să arate atâţia bărbaţi mari ieşiţi din sânul lor?... Unde a pu­tut sămânţa aruncată de economul cel bun să aducă fructuri mai însemnate de cum a adus sămânţa revărsată pe acest loc, ce se părea cel mai steril şi mai rău cultivat? Unde s-au văzut cândva ostenele şi sudori mai bine răsplătite? Unde seceriş mai mulţumitor decât pe acest înţelenit câmp şi unde lucrători aşa de puţini se văzură la început? Unde s-a putut cândva cu mijloace aşa puţine a se câştiga efecturi mai înseninătoare de cum ne arată istoria acestui loc şi acestor scoale?" (v. Timotei Cipariu, Discursuri, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984, seria "Restituiri", p. 21). Dacă în ţară bicentenarul şcolilor blăjene a trecut neobservat, români din diaspora, la iniţiativa monseniorului Octavian Bârlea, fost elev al Blajului, s-au gândit la cinstita aniversare a "fântânilor darurilor", printr-un vo­lum omagial. Printre cei solicitaţi să colaboreze alături de Păr. Pe­tru Gherman (Bruxelles), monseniorul Pamfil Cârnaţiu, alt "licean blăjean de odinioară", clasicistul N. I. Herescu, este şi scriitorul